Vino la brunch în sat, ca în Banat! Pensiunea „La Buna” din Văliug aduce în zona aceasta de munte un eveniment mai puțin cunoscut, dar care se dorește a fi transformat într-un proiect derulat pe termen lung. Să petreci fain o zi în sat, să savurezi bucate tradiționale bănățenești, apoi să te plimbi pe uliță să cunoști puțină istorie sau să stai la povești cu localnicii? La asta te îmbie gazdele, pe 30 iulie.
„Ce spui despre niște brânzeturi tradiționale chiar de pe muntele Semenic asezonate cu o untură proaspătă întinsă pe pită, cu ceapă și boia ca starter, după care se vine cu crumpi cu sos de mărar? Dar de tăiței de casa cu nucă sau mac? Sau poate preferi găluștele cu prune! Restu’ nu vi le spunem aici, ca sa nu aveți apă-n gură…”, ne spune organizatoarea brunch-ului, Roxana Laboș. În câteva cuvinte, o zi autentică, în aer proaspăt și liniștea netulburată a vieții la țară.
„Vrem să obișnuim oamenii să vină să viziteze zona noastră foarte frumoasă și să o cunoască și din alt unghi. Evenimentul va implica degustări de preparate tradiționale, o vizită la un obiectiv de patrimoniu – biserica romano-catolică din Văliug – vizitarea unei gospodării din localitate și apoi masa caldă de prânz, tot tradițională, cu produse locale. În timpul mesei, cei prezenți vor avea parte de compania unor „lăutari” din Banat, care vor cânta la rece, dar și de o degustare de vin.

Este un eveniment de socializare, de cunoaștere a tradițiilor, cu multe povesti foarte despre acest colț de banat, despre scurta istorie a Văliugului. Vor mai fi și producători locali cu diferite alimente și obiecte făcute de mână”, a declarat pentru Reper 24 organizatoarea evenimentului.
Roxana Laboș mai spune că dacă brunch-ul de la Văliug va fi unul reușit, în august va mai organiza unul, dar în altă locație, mai exact pe Semenic, mult mai complex.
Dacă Roxana v-a stârnit interesul, grăbiți-vă, locurile sunt limitate! Prețul unui bilet este de 150 de lei. Rezervări se pot face la telefon: 0724297735.
Lorena POENARU

















