Bucurii pentru copii, la Centrul eparhial din Caransebeș

eparh

O manifestare a bucuriei și a copilăriei a fost organizată marți 1 iunie, de Ziua Internațională a Copilului, în sala de festivități a Episcopiei Caransebeșului, eveniment care a reunit zeci de copii și tineri din mai multe localități ale județului Caraș-Severin.

Organizat de către Departamentul de Tineret al eparhiei,  evenimentul a avut o dublă semnificație, după cum precizează părintele Mihai Ciucur, coordonatorul activităților cu tinerii din Episcopia Caransebeșului.  

„În primul rând ne-am dorit să dăruim copiilor care desfășoară diverse activități în tinda Bisericii un dar de ziua lor, un eveniment care să îi aibă în centrul său pe ei, copiii, cu zâmbetele lor și copilăria lor curată. Iar în al doilea rând, la îndemnul părintelui nostru episcop, am organizat și festivitatea de premiere la nivel eparhial a concursului organizat de către Patriarhia Română în cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor” și anume „Biserica – familia românilor de pretutindeni”, în cadrul căreia am oferit premii și diplome celor trei parohii câștigătoare la nivelul Episcopiei Caransebeșului”, a declarat părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial, coordonatorul Departamentului de Tineret al Episcopiei Caransebeșului.

c5e2fb39-1da1-4b15-be0f-c85e3c102480

Programul evenimentului a cuprins atât momente artistice oferite de către copiii și tinerii participanți, cât și aspecte din cadrul proiectului mai sus amintit, precum și acordarea de premii și diplome câștigătorilor.

„În cadrul programului artistic, au susținut momente artistice corul „Pui de Cer” al Centrului de Tineret Moniom – cu un buchet de cântece ale copilăriei, grupul de copii al parohiei „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Caransebeș – cu o scenetă despre virtuțile creștine și pricesne specifice perioadei, poezii în grai bănățean (Darius Lăpădat și Nicolas Orza), cântece din repertoriul bănățean interpretate de Ariana Ișfan și Lucian Barbescu, de la ATOR Banatul de Munte, precum și două momente la pian interpretate cu multă sensibilitate de către tinerele Maria Bobescu și Iustina Chereș”, ne-a dezvăluit părintele Mihai Ciucur.

58f04085-22a1-4278-8053-23290873288a

 

În cadrul festivității de premiere au fost oferite daruri constând în cărți, icoane și cd-uri, precum și Diploma de onoare „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul”  din partea Preasfințitului Părinte Lucian, parohiilor câștigătoare. Este vorba de Parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie” Caransebeș, înfrățită cu parohia ”Sf. Cuv. Dionisie Exigul” din Albacete, Spania – care au obținut locul al treilea cu proiectul „Icoana – chip al credinței românilor de pretutindeni”, parohia „Adormirea Maicii Domnului” Moldova Nouă înfrățită cu parohia „Sf. Ap. Petru și Pavel” Reimis, Franța – care au ocupat locul al doilea cu proiectul „Milostenia – dragostea fără frontieră”, și de parohia Moniom care, alături de grupul catehetic ”Sf. Ioan Gură de Aur” Vedrin-Namur din Belgia, au ocupat primul loc cu proiectul ”Credință fără granițe”.  Ocupanții locului întâi au primit, de asemenea, premii și diplome din partea Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

aabf19ea-3fbd-48d0-b4f3-33606096e76b

La finalul manifestării, toți copiii și tinerii prezenți au primit pungi cu dulciuri, cărți, icoane și cd-uri din partea Episcopiei Caransebeșului, iar pr. Casian Rușeț – consilier în cadrul Sectorului cultural a transmis un mesaj sensibil și plin de emoție celor prezenți.

„A fost o sărbătoare viu colorată, la propriu la figurat, așa cum îi stă bine unei sărbători dedicate copiilor, un eveniment de suflet care a reunit părinți, copii, preoți și îndrumători laolaltă și suntem bucuroși că noi, ca și Biserică, am putut oferi în dar acest eveniment, care a fost primit cu multă bucurie de către copii, de ziua lor”, a mărturisit părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de tineret al Episcopiei Caransebeșului.

2e7c2076-3351-452c-827e-10e94136eaf5

6986ab4f-0a8f-4103-8029-354a4b38d6c0

DSCF3840

 

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei