Dacă în 2021, bugetul alocat comunei Bolvașnița din Caraș-Severin a fost unul mai mic decât în anul precedent, buget care nu a permis decât funcționarea la limită a administrației locale, anul acesta, la o primă vedere, acesta este mai mic chiar și decât cel de anul trecut cu aproximativ 70 de mii de lei.
Despre felul în care se va descurca administrația locală cu acest buget, edilul Petru Mihăilescu a afirmat pentru Reper24: „Norocul nostru este că am gestionat bine banii de anul trecut.
Pot să vă spun că iluminatul public este finalizat în proporție de 90%. Este un proiect accesat pe Fondul de Mediu în valoare de aproximativ 500 de mii de lei. Mai e nevoie de o serie de senzori pe care constructorul așteaptă să-i primească din Elveția. Va fi un iluminat modern, în toată comuna, dar și economic în același timp. La fiecare stâlp este montată o lampă cu led și senzori de mișcare ce vor permite economii la buget, dar și un iluminat modern“.


De asemenea, se lucrează cu forțe proprii la Casa Satului din Bolvașnița. „Facem lucrările din interior, astfel încât la primăvară, să putem ieși în exterior. Pentru Casa Satului din Vârciorova, așteptăm ca cei de la Enel să ne facă legăturile pentru că avem o centrală electrică pentru încălzire“, a mai spus Petru Mihăilescu, primarul comunei Bolvașnița.
Dan AGACHE