15.4 C
Reșița
joi, 23 octombrie 25

„Cadouri de Crăciun” pentru proprietarii a zeci de clădiri din Reșița!

Consilierii locali reșițeni au votat, joi, pe bandă rulantă, aproape 60 de proiecte de hotărâre privind supraimpozitarea unor clădiri aflate în stare tehnică nesatisfăcătoare. Proprietarii respectivelor imobile vor plăti în anul 2024 impozite majorate cu 300 sau 500%. Unele dintre clădiri au fost supraimpozitate și în anii trecuți, cum ar fi fostul magazin Universal sau hotelul Semenic.

În vizorul administrației locale reșițene s-au aflat anul acesta, pe lângă clienții fideli (magazinul Universalul Vechi, Șura Ortacilor, clădirile Telekom și Poșta Veche ce aparțin companiei Orange Romania Comunications, Hotelul Semenic, clădiri și hale aflate în proprietatea societății Cova Serv, printre care complexul Victoria și restaurantul Trandafirul) și proprietarii unor case sau imobile situate pe străzile Zimbrului, Libertății, Cireșului, N. Bălcescu, Rozelor, George Coșbuc, Paul Iorgovici, Făgărașului, L. Blaga, Castanilor, Piața Republicii, Calea Caransebeșului, bulevardele A.I. Cuza, Revoluția din Decembrie și Muncii.

Singurul care nu a fost de acord cu supraimpozitarea acestor clădiri a fost consilierul PRO România, Gabriel Dinu. În absența primarului Ioan Popa, ședința s-a derulat destul de telegrafic, fără multe discuții și lămuriri. De altfel, o bună parte a consilierilor au fost prezenți la ședință în sistem online.

De menționat că edilul reșițean a declarat de mai multe ori în trecut că aceste supraimpozitări nu îi fac plăcere, dar că nu există altă modalitate de a-i convinge pe proprietari să își mențină clădirile într-o stare cel puțin rezonabilă. Aceste supraimpozitări nu au ca scop creșterea taxelor colectate de Primărie, declara primarul Popa, ci convingerea proprietarilor să își pună clădirile la punct.

 

Karina TINCUL

11 COMENTARII

  1. ”Proprietarii respectivelor imobile vor plăti în anul 2024 impozite majorate cu 300 sau 500% … În absența primarului Ioan Popa …”

    Adică tot ”Biciul pe ei!” (popa absent, era doar ecoul)
    (…reper24.ro/buget-2024-zero-cresteri-de-taxe-si-impozite/)

  2. Fosta clădire a lui Hydroengineering de pe Calea Caransebeșului este supraimpozitata ? Pica în parcare tencuiala de pe clădire și acoperiș.Este plina de șobolani și șoareci.!!

  3. Un mare adevăr pe care la spus Nicu Ceaușescu că ce sa construit pe vremea tatălui mulți nu sunt în stare nici să le zugrăvească (să le întrețină) mare debandare în Frumoasă țară România pentru că sunt interesați doar pentru ei personal averi fabuloase etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei