Poate că unii își mai amintesc de o telenovelă braziliană „Chocolate con pimienta“, care a rulat și pe micile ecrane cu mulți ani în urmă. Ciocolată cu piper în traducere, a fost un film ce a ținut cu sufletul la gură amatorii acestui tip de seriale TV.
Iată că mai nou ni se servește (nu pe micile ecrane, ci în realitate), cafeluța…„con pimenta“. Mulți oameni cred că nu se potrivește foarte bine cafeaua cu piperul negru, dar nu este cazul. Această băutură străveche nu este doar foarte gustoasă, ci și foarte utilă pentru sănătate. Ajută la pierderea în greutate, la întărirea imunității și la curățarea organismului de toxine.
Tradiția de a adăuga piper negru la băutura revigorantă a început cu multe secole în urmă, când comercianții arabi au început să prăjească boabele de cafea împreună cu piper negru pentru a le păstra gustul și aroma mai mult timp. Ulterior s-a dovedit că acest condiment, pe lângă faptul că „păstrează” proprietățile gustative ale boabelor de cafea, aduce mari beneficii organismului.
Combinația acestor două ingrediente stimulează producția hormonului „fericirii”, serotonina, la fel de bine ca și ciocolata, dar, în același timp, conține o cantitate minimă de calorii. Pepperina (substanța activă din piper) accelerează procesele metabolice și asigură o detoxifiere eficientă a organismului.
Atât boabele de cafea, cât și piperul negru sunt surse bogate de antioxidanți. Aceștia protejează organismul de daunele provocate de radicalii liberi, opresc procesele inflamatorii din organism, încetinesc îmbătrânirea, previn formarea ridurilor, îmbunătățesc starea pielii și o protejează de efectele nocive ale radiațiilor ultraviolete.
Cum pe piață au apărut tot mai multe localuri mici cu tot felul de sortimente de cafea, servite în cele mai originale moduri, nu strică să încercați și o astfel de cafea, cu piper.
Sursă: stiripesurse.ro
Dan AGACHE


















”Cum pe piață au apărut tot mai multe localuri mici cu tot felul de sortimente de cafea, servite în cele mai originale moduri, nu strică să încercați …”
–
Mai nou, există și cafea ”Bulletproof” (keto, antiglonț), inclusiv cafea cu ciuperci (psylocibe?) care în mod cert te ajută să te simți mai bine 🙂
Însă unii zic că … nu zilnic:
(…health-clevelandclinic-org.translate.goog/bulletproof-coffee?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc&_x_tr_hist=true