Călăuză sârbă reţinută de poliţiştii de frontieră timişeni

a

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia, județul Timiș, au depistat trei bărbați din Albania care au încercat să treacă ilegal frontiera din  Serbia în România, pe jos, pe la ”frontiera verde”, ajutați de un cetăţean sârb. Față de cetățeanul sârb s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în cursul zilei de astăzi cu propunere de arestare preventivă.

În data de 25.09.2020, în jurul orei 06.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Jimbolia – I.T.P.F. Timișoara, în urma unei acțiuni desfășurate pe linia combaterii migrației ilegale, au observat patru persoane care se deplasau pe jos, dinspre Serbia spre România, pe direcția localității de frontieră Jimbolia. Imediat, polițiștii de frontieră au procedat la oprirea acestora, la aproximativ 2000 de metri de statul vecin, conducându-le apoi la sediul instituției pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că grupul este format din patru persoane de sex masculin, trei cetățeni din Albania și unul din Serbia, cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani. Tinerii albanezi au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera în România, cu ajutorul cetățeanului sârb și că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Vestul Europei, având interdicție de a intra în Spațiul Schengen. Totodată, au mai declarat că fiecare dintre ei a plătit suma de 600 de euro cetățeanului sârb pentru a-i ajuta să treacă ilegal frontiera.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cei trei cetățeni albanezi. De asemenea, cetățeanul sârb este cercetat pentru infracțiunea de trafic de migranți, fiind reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat în cursul zilei de astăzi instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Informațiile au fost furnizate de purtătorul de cuvânt al instituției subcomisar de poliție Nicola Petru-Ionuț.

 

Dan AGACHE

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei