Banii alocați în acest an pentru stabilirea bugetului comunei Armeniș nu sunt puțini, dar sunt cheltuiți cu folos pentru cetățenii comunei.
„Zilele trecute, mai exact în 16 martie, am dat ordinull de începere a lucrărilor pentru obiectivul de investiții Reabilitare, Modernizare si Dotare Camin Cultural din localitatea Sat Batran, Comuna Armeniș. Nu e doar o simplă reabilitare. peste 90% din cămin a fost deja demolat pentru că era într-o stare foarte accentuată de degradare“ a precizat pentru reper24 edilul Cristian Vela, primarul comunei Armeniș.
Valoarea investiției se apropie de 1,4 milioane de lei și se va încheia în primăvara anului viitor, conform angajamentului firmei constructoare.
„Va fi în principal un cămin dedicat activităților culturale, dar cum vorbim de mediul rural, odată finalizate lucrările, în acel spațiu pot fi organizate și altfel de evenimente specifice“ a mai adăugat edilul Cristian Vela.
Dan AGACHE

















