Căminele culturale constituie obiective de o reală importanță pentru administrația din Pojejena, condusă de oameni gospodari care o au în frunte pe Mira Radovancovici.
Dacă în cazul localității care dă numele comunei – Pojejena, edilul a găsit ca formulă de finanțare pentru acest centru cultural Compania Națională de Investiții, în cazul investițiilor în sfera culturii din localitățile Șușca și Belobreșca aceste proiecte au fost finanțate prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Prin același AFIR au fost obținuți banii necesari și pentru reabilitarea și modernizarea edificiului cultural de la Radimna, la care se lucrează în prezent. Amintim că la Radimna activează unul dintre cele mai cunoscute ansambluri folclorice sârbești din Clisura Dunării, „Sveti Nikola“, pregătit de recunoscutul coregraf Tomislav Popovici.
În fine, singurul cămin cultural din comuna Pojejena care necesită o amplă intervenție din partea specialiștilor în reabilitări este cel din localitatea Divici.
„Singurul cămin care a rămas nemodernizat este cel de la Divici, dar le transmit celor interesați că am depus în acest sens un proiect pe PNRR și sper ca prin Planul Național de Redresare și Reziliență să obținem finanțarea mult așteptată“, a afirmat pentru Reper24, primarul comunei Pojejena, Mira Radovancovici.
Sergiu TABAN

















