Campanie de screening mobil pentru depistarea afecțiunilor uterine în satele din Caraș-Severin

campanie

Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin și Spitalul Clinic Județean de Urgență Timiș au demarat o campanie de screening mobil pentru depistarea cancerului de col uterin, în localitățile mai izolate ale județului. O primă oprire în cadrul campaniei a avut loc la Cornereva, unde s-a derulat recent o altă acțiune umanitară, un grup de voluntari, medici și asistente de la Spitalul Județean din Timișoara vaccinând benevol locuitorii care au dorit să se imunizeze contra coronavirusului.

În cadrul campaniei de screening, o unitate mobilă de screening condusă de conf. dr. Izabella Petre, conferențiar universitar – Catedra de Obstetrică-Ginecologie – UMFT „Victor Babeș” Timișoara, șeful Secției de Obstetrică-Ginecologie II din cadrul unității spitalicești timișene, s-a aflat la Cornereva, acolo unde a recoltat probe de la 70 de femei.

Testările se fac în condiții medicale și igienice foarte înalte, de către medici ginecologi și obstetricieni, iar finanțarea este asigurată prin intermediul unui proiect european, dau asigurări organizatorii campaniei.

Suntem interesați de acest proces de screening pentru că dorim să facem un efort de prevenție în fața acestei amenințări, cum e cancerul de col uterin. Vizăm, în acest context, mai ales localități izolate, unde adresabilitatea către capacitățile de testare și recoltare e mai mică. Purtăm în continuare discuții cu primarii, cu reprezentanții UAT-urilor din zone ale județului pentru a oferi condiții și a mobiliza persoanele interesate. De altfel, unitatea mobilă are nevoie doar de alimentare cu energie electrică, acolo unde recoltează”, a explicat Miloș Dănilă, directorul executiv al DSP Caraș-Severin.

172890576_3922612404452132_2695040632866618617_n-576x1024

Conf. dr. Izabella Petre consideră, de asemenea, că unele persoane nu au acces facil la medic sau laboratoarele de recoltare și acest program se pliază pe nevoile unor comunități oarecum izolate, pe teritoriul unui județ întins, așa cum e Caraș-Severinul:

„Până acum, din fericire, nu am depistat niciun cancer de col uterin, în cadrul acestei părți a campaniei, ci doar câteva leziuni, ceea ce ne bucură. Putem interveni, în cazul apariției unor leziuni ce pot fi premergătoare, pentru a le trata eficient. Vom trimite toate rezultatele la comunitățile respective și acolo unde e cazul vom chema persoanele la consultație. Avem nevoie de sprijinul DSP și al conducerii comunităților unde mergem, pentru a putea aduce femeile interesate la unitatea noastră mobilă, mai ales acolo unde localitățile sunt mai răsfirate”.

Campania de screening a continuat în comuna Ezeriș, pe lista organizatorilor fiind pe viitor și alte localități cărășene, printre care Bozovici și Slatina Timiș.

173161872_153441593353506_3903963209192851258_n-768x1024

Citește și Acțiune umanitară cu repetiție la Cornereva

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei