Auzim adesea vorbindu-se despre „stilul de business” aplicat în administrația publică, iar cel mai recent, domnul Dragoș Anastasiu, vicepremier desemnat pentru reformă, a reiterat această idee, menționându-l pe Ilie Bolojan ca un precursor. Domnul Anastasiu vorbește despre obiective SMART (Specifice, Măsurabile, Abordabile, Relevante, încadrate în Timp) și, mai cu seamă, despre „datul cu biciul” și „penalizarea” acolo unde lucrurile nu se mișcă. Sună a plan de afaceri bine pus la punct, nu-i așa?
Numai că, dragi prieteni, există o mică, dar semnificativă diferență între propria firmă și… statul. La firmă, ești regele suprem, cel care dictează regulile, cel care, într-adevăr, mai „dă cu biciul” (metaforic, sperăm!) pentru a-și atinge profitul. Angajații sunt acolo pentru a genera profit, iar tu, ca patron, ești cel care decide soarta lor, de la bonusuri la avertismente. Ești antreprenor, vizionar, un fel de Steve Jobs autohton (minus puloverul pe gât, poate).
Însă, când te așezi în fotoliul de demnitar public, pe „banii poporului”, cum bine subliniază un cetățean indignat (și pe bună dreptate!), povestea se schimbă radical. Statul nu e un SRL familial, unde poți să concediezi pe oricine nu-și face norma la „îndosariat hârtii” sau „învârtit pixuri”. Aici, „acționarii” sunt cetățenii, iar tu, demnitarul, ești un soi de manager angajat temporar, cu un contract (mandatul) bine definit și, să sperăm, cu obiective clare (dar nu neapărat SMART, că birocrația are propriile ei legi ale fizicii, care tind spre imponderabilitate).
Imaginează-ți scena: un vicepremier intră triumfător într-un birou de stat, cu un bici în mână (bineînțeles, simbolic!) și începe să întrebe: „Ei bine, cine n-a atins KPI-ul la eliberat adeverințe? Cine nu și-a îndeplinit obiectivele trimestriale de ștampilare? Vreau să văd rapoarte SMART despre fiecare dosar plimbat de la un etaj la altul!” Răspunsul? Probabil o privire goală din partea funcționarilor, urmată de o pauză de cafea bine meritată și, eventual, o întrebare despre programul la casierie.
La stat, sistemul de bonusuri și penalizări e o artă abstractă. Nu poți pur și simplu să tai din salariu pentru că primarul nu a asfaltat și ultima uliță, sau pentru că ghișeul 3 merge prea lent. Există legi, sindicate, proceduri și, să nu uităm, inerția instituțională, un fenomen atât de puternic încât ar putea concura cu gravitația în materie de imobilitate.
Deci, dragi reformatori, înțelegem dorința de a aduce eficiență și rigoare din mediul privat. Dar să nu uităm că diferența dintre public și privat e ca între a conduce o mașină sport și a dirija o navă cargo. Ambele te duc la destinație, dar cu viteze, manevre și, mai ales, „biciuri” total diferite. La stat, biciul ar putea cel mult să agite praful de pe dosare, dar nu va schimba prea curând mentalitatea sau procedura. Poate o cafea bună și o discuție constructivă ar fi un început mai… SMART. Și, la urma urmei, dacă tot vreți să dați cu biciul, asigurați-vă că nu vă prind colindătorii pe poziție cu instrumentul în mână! Ar strica imaginea de „moș Crăciun al reformei”.
Vlad TUDOR
La stat nu poți să concediezi pe oricine nu-și face norma? Pai de ce măi Vlădică măi? Suntem un picuț comunistoid? Deci după părerea lui matale, la privat unde stau fraierii ar trebui intărit biciul, și la stat ar trebui lăsați șmecherii sa se odihnească în continuare? Cum sună de ora 11 la CJ intră fetele in fibrilații că nu știu ce să-și comande de mâncare. Și după pauza de masă se organizează siesta prin vizite pe la magazinele din zonă. Sa nu le deranjeze nimeni, nu? 20-30 % sunt acolo din angajări pe bune și restul tot felul de fufe și pile și amante. Păi ce facem măi vlădică măi
”Numai că, dragi prieteni, există o mică, dar semnificativă diferență între propria firmă și… statul.”
–
Da, există o deosebire comercială:
Statul nu produce nimic însă obligă cetățenii să ”cumpere” servicii (încurcături) netrebnice din ”greșelile” argaților săi (paraziți publici).