Candidat PNL la Consiliul Local Doclin, prins la furat de lemne!

 

pnl

Într-un articol anterior, Reper24 făcea cunoscut faptul că la sfârșitul săptămânii trecute au fost puse în aplicare 18 mandate de percheziție domiciliară în județele Caraș-Severin și Timiș, de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin, la persoane bănuite de furt și de tăierea ilegală de material lemnos, o adevărată rețea care se ocupa atât cu tăierea, transportul și supravegherea rutelor de transport, dar și cu găsirea clienților pentru lemne.

În urma cercetărilor, polițiștii au identificat ca fiind implicate în această rețea 7 persoane care provin din localitățile Tirol, Forotic și Șemlacul Mare. Printre cei șapte se află și Nicolae Marișescu, candidatul propus de PNL pentru Consiliul Local Doclin, pe locul 6, care este și pădurar la Ocolul Silvic Bocșa Română. Acesta s-ar ocupa de mai mult timp cu astfel de ilegalități, după cum spun oamenii din comună, el deținând o camionetă cu care transporta lemnele tăiate.

Alături de Marișescu, în infracțiunile de furt de material lemnos ar fi implicați și fii unei alte candidate aflate pe lista PNL pentru Consiliul Local Doclin, la locuințele cărora (familia Till) au descins polițiștii la sfârșitul săptămânii trecute.

Polițiștii au precizat că în timp, rețeaua infracțională și-ar fi format o piață de desfacere a lemnului sustras, care se întindea pe raza mai multor localități din județele Caraș-Severin și Timiș.

Citește și: Percheziții domiciliare în Caraș-Severin, la persoane bănuite de tăierea ilegală de material lemnos și vânzarea acestuia

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Johann Nicolescu

    Asta e activitatea de baza in PNL-pdl, sa fure de peste tot, din punctul de pensie, din salarii, de la copii, din lucrarile contractate de primari si de candidatii la CJ, din achizitionarea de echipamente medicale in aceasta perioada de pandemie, din drumuri, din paduri, din ape de oriunde si oricum. Asa a fost si pe vremea guvernelor PDL, Basescu-Boc, jaf fara limite in timp ce salariile s-au taiat cu 47% si pensiile erau sa fie siele taiate, acum cu guvernele Iohannis-Orban, e talharie fara limite, punctul de pensiie taiat cu 26%, cresterea/indexarea anuala de 25% a salariilor nu a fost acordata iar alocatiile copiilor nu au fost dublate. Actiunea de baza in PNL-pdl este jaful, talharia si incalcarea legii, in mod generalizat.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei