Administrația Națională de Meteorologie a actualizat avertizările meteo emise pentru ziua de astăzi și mâine. Astfel, județul Caraș-Severin este vizat de trei alerte meteo: două coduri portocalii și un cod galben.
Astăzi, Banatul Montan se află atât sub cod portocaliu de caniculă, cât și sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică. Codul de caniculă este în vigoare până la ora 21:00, meteorologii anunțând că valul de căldură va persista, local va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

La ora 15:00 intră în vigoare și codul portocaliu de instabilitate atmosferică. Acesta este în vigoare până la mâine dimineață, la ora 06:00, interval în care ne putem aștepta la vijelii puternice, averse torențiale importante cantitativ, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, frecvente descărcări electrice.
„În Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia, Carpații Occidentali și cea mai mare parte a Carpaților Meridionalivor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii puternice cu rafale de 70…90 km/h și izolat de peste 100 km/h, averse torențiale, grindină de medii și posibil mari dimensiuni (2…5 cm) și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50…60 l/mp”, anunță ANM.

Mâine, întreaga țară este sub cod galben de instabilitate. Conform ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în toate regiunile, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50…70 km/h și izolat de peste 80 km/h) și grindină de mici dimensiuni (1…2 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30…40 l/mp. Atenționarea meteo este valabilă până vineri, la ora 10:00.

Karina TINCUL

















