Caransebeşenii, interesaţi de banii de la ADR Vest

modelmic

Patru reprezentanţi ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest au fost prezenţi luni, 27 februarie, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului, pentru a prezenta mediului de afaceri caransebeşean două apeluri de proiecte derulate de instituţia cu sediul la Timişoara. Acţiunea de la Caransebeş a făcut parte dintr-o serie de seminarii de informare dedicate microîntreprinderilor – 2.1.A/2016, şi întreprinderilor mici şi mijlocii – POR/102/2/2.

După prezentarea de ansamblu făcută de Silvia Stepănescu, Liliana Opriş a vorbit despre principalele prevederi conţinute de cele două documente, importante fiind perioadele de depunere a cererilor de finanţare – data de 27aprilie a.c., ora 12, în cazul microîntreprinderilor, şi 23 august a.c., ora 12, în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.

modelmic

Ramona Fărău a abordat principalele probleme care duc la respingerea proiectelor depuse de cei interesaţi în obţinerea fondurilor nerambursabile, ori la solicitarea de clarificări în cazul verificării Conformităţii Administrative şi Eligibilităţii.

După ce reperezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Vest au răspuns întrebărilor puse de întreprinzătorii privaţi prezenţi la seminar,  Dacian Bogdan a vorbit despre Aplicaţia electronică on-line MySMIS, singurul instrument de depunere a cererilor de finanţare la ADR Vest.

Cosmin VLAD

 

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei