9.3 C
Reșița
vineri, 07 noiembrie 25

Municipiul Caransebeș, fără viceprimar! Marin Nedelcu și-a dat demisia!

Marin Nedelcu, viceprimar al municipiului Caransebeș, și-a anunțat demisia din funcție. Acesta va demisiona atât din calitatea de viceprimar ales de Consiliul Local, cât și din cea de consilier local al Caransebeșului.

Contactat de Reper 24, Marin Nedelcu și-a motivat gestul ca fiind din rațiuni personale, afirmând că nu a luat această decizie în urma vreunui conflict cu cineva din Primărie sau chiar cu primarul Felix Borcean.

„Dragi colegi, vreau să vă mulțumesc pentru perioada petrecută împreună în Consiliul Local. Chiar dacă au existat și diferențe de opinie, am învățat multe din colaborarea noastră și am apreciat momentele în care am reușit să lucrăm ca o echipă pentru binele comunității. Îmi iau rămas bun și cu gânduri de respect și speranța că munca fiecăruia dintre voi va continua să aducă rezultate bune pentru oraș”, le-a transmis Marin Nedelcu colegilor săi din Consiliul Local Caransebeș.

Social-democratul Marin Nedelcu a ocupat fotoliul de viceprimar al municipiului Caransebeș pentru mai puțin de un an, el fiind ales pe funcție în luna noiembrie a anului trecut.

 

Sergiu TABAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei