Caraș-Severin, în topul celor mai mari cheltuieli locale! Peste 37.000.000 de euro, învestiți în achiziţii publice!

modelmic

O privire de ansamblu asupra banilor investiți anul trecut în județul Caraș-Severin, fie din surse interne, fie externe, situează județul pe locul 15 în topul cheltuielilor la nivel local.

Din cele 41 de județe și Bucureștiul, județul Caraș-Severin nu s-a sfiit să urce în vârful piramidei atunci când vine vorba despre cheltuieli locale. Peste 37 de milioane de euro au fost îndreptate anul trecut spre achiziții publice.

Din datele Sistemului Electronic de Achiziții Publice, centralizate de Gândul se arată că din această sumă, peste 31,7 milioane de euro au fost investiți în proiecte de mediu, mai exact în contracte pentru managementul deșeurilor. Finanțarea a fost obținută prin Programul de Mediul al Uniunii Europene.

Ulterior, după cum pe multe drumuri cărășene se și poate observa, doar 2,6 milioane de euro au fost investiți în infrastructură, cea mai mare parte a banilor fiind investiți din bugetul intern.

Taxele şi impozitele, însumând o valoare de un milion de euro, s-au dus anul trecut spre programul „Cornul şi laptele” şi spre promovare şi publicitate, 275.000 de euro

Sistemul Electronic de Achiziții Publice arată că în prima parte a anului trecut în Caraș-Severin Consiliul Județean a cheltuit pentru investiții o valoare de 33.371.000 de euro, bani împărțiți în 12 de contracte și în 16 de firmele sau companiile care le-au câștigat integral, sau parțial.

Până la sfârșitul anului 2014, Consiliul Judeţean a direcţionat spre companii un total de 37.070.000 de euro, în timp ce primăriile doar 332.000 de euro, după cum arată Gândul.

Cele mai valoroase investiţii din 2014 ale Consiliului Județean și ale primăriilor cărășene, au fost centralizate de Gândul în graficele de mai jos.

cs-domenii

cs-top-cj

cs-top-primarii

 

Alexandra JURCA

Sursă grafice: Gândul.info

Sursă informaţii: Sistemul Electronic de achiziţii publice

Foto: Forbes.ro

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. drujba sexx

    câți bani au intrat în conturile lui frunză ver. din achizițiile aștept publice? ??? Mă mir cum dracu la CJ CS nu vine frate nimeni de la DNA sa îl ia pe cel mai mare hot din istorie și acoliți lui , primari de pe sate se știu ei care nu dam nume! !

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei