Cărășeni, scoateți cojoacele! Vin ninsori și temperaturi trecute pe minus!

vin ninsori și temperaturi trecute pe minus

După un început de toamnă trist pentru cei care sperau la poame bogate, dar cu vreme încă blândă cu iubitorii de tricouri, soare și sandale, pe sfârșit de octombrie vin ninsori și temperaturi trecute pe minus.

Pentru cei care cred că ploile din această săptămână au fost capriciile forte pe care le are vremea în plan pentru octombrie, meteorologii țin să anunțe că cireașa de pe tort nu sunt stropii, ci fulgii. Mai mult, se pare că soarele va mai gâdila județul doar o săptămână.

Începând cu data de 23 octombrie, temperaturile vor înregistra o scădere drastică, cu aproape zece grade. Astfel, dacă luni, 20 octombrie se vor înregistra 19 grade celsius în Reșița, ziua de joi vine cu temperaturi de doar opt grade.

Primii fulgi sunt anunțați pentru data de 25 octombrie, după cum arată prognozele date de Accuweather. Ultima săptămână din octombrie nu sună nici ea mai bine, cel puțin nu pentru cărășenii care încă mai sperau la vreme caldă și soare cât cuprinde. Și asta pentru că temperaturile vor coborî și mai mult, fiind posibile chiar valori de -2 grade celsius. Pentru penultima zi a lunii se anunță ninsoare și nu mai mult de 4 grade celsius.

În condițiile în care iarna pare să se grăbească anul acesta, autoritățile locale anunță că s-au pregătit din timp cu stocurile de sare și nisip care să evite incidentele neplăcute în trafic.

„Am fost informați în ceea ce privește schimbările de temperatură. Suntem pregătiți, sunt deja asigurate stocurie de sare și de nisip, și totul este pus la punct. Suntem pregătiți să intervenim acolo unde va fi nevoie”, a explicat Roxana Topală, purtător de cuvânt al Primăriei Reșița.

vreme

Alexandra JURCA

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei