În această după amiază, la Căminul cultural din Bozovici are loc cea de-a 18-a ediție a festivalului dedicat unuia dintre cei mai de seamă promotori ai artei tradiționale din Banat, Velișcu Boldea.
În trei decenii de activitate neîntreruptă, Velișcu Boldea a pus bazele Ansamblurilor folclorice „Semenicul” din Reşiţa, „Ciobănaşul” din Băuţari, „Balada Cernei” din Băile Herculane şi altele. A valorificat potențialul coregrafic din întregul Banat Montan prin suite de dansuri și scenarii de esență folclorică precum „Cucu răscucu”, „Nuntă almăjană”, „Măsuratul oilor”. A publicat lucrarea „Acolo sus în Vârful Călvii”, a scris despre tradiții, ritualuri și obiceiuri populare.
În anul 1968 a fost numit director al Casei Județene a Creației Populare, devenită mai târziu Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, iar acum Centrul de Cultură și Artă Caraș-Severin.
S-a stins în anul 2006, la 69 de ani, iar de puțin timp și soția sa.
Astfel că astăzi va avea loc și o slujbă de pomenire la casa sa din Prilipeț, unde a fost montată și o placă memorială, iar festivalul propriu-zis va începe la ora 17:00, la Căminul cultural din Bozovici, după cum ne-a transmis managerul Centrului de Cultură și Artă, Dan Mirea.
Își dau concursul: Ramona Vița, Carmen Popovici Dumbravă, Adela Jurchescu, Gheorghe Călțun Brancu și alți tineri interpreți, și cu participarea ansamblurilor „Junii gugulani” din Caransebeș, „Almăjana” din Bozovici și a orchestrei profesioniste „Virtuozii Semenicului”.
Manifestarea este organizată de Centrul de Cultură și Artă Caraș-Severin, cu sprijinul Primăriei Bozovici.
Daniela TUDOR