Caravana AUR „Patrioți în Europa” poposește astăzi în Caraș-Severin

Candidații Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) pentru Parlamentul European vor fi prezenți astăzi în cele două municipii din Caraș-Severin: Caransebeș și Reșița.

În Caransebeș, caravana se va afla pe strada Racoviță (lângă Banca Transilvania), în intervalul orar 11:00-14:00, iar în Reșița, aceasta va poposi pe strada Progresului (lângă complexul comercial VICTORIA), între orele 15:00-18:00.

„AUR a ales să prezinte lista de candidați cu un an înainte de alegeri. Este o premieră pentru scena politică din România, unde partidele vechi ne-au obișnuit să ne prezinte candidații cu o lună sau două înainte de alegeri.

Candidații AUR îi vor asculta pe români și le vor răspunde la toate întrebările. Ne dorim să cunoaștem preocupările și aspirațiile acestora. Vrem să înțelegem mai bine nevoile fiecărei comunități în parte pentru a ne asigura că interesele lor sunt reprezentate în mod adecvat în Parlamentul European. Cu acest prilej, le vom oferi românilor mai multe informații despre viziunea și propunerile noastre pentru viitorul României și al Uniunii Europene.

Facem acest demers deoarece ne dorim ca toți cetățenii, precum și presa și societatea civilă, să cunoască persoanele pe care AUR le propune pentru Parlamentul European. Vă așteptăm pe 22 noiembrie, pentru a ne cunoaște mai bine și pentru a discuta despre cum putem construi împreună un viitor mai bun pentru România“, se precizează în comunicatul de presă al acestei formațiuni politice.

Dan AGACHE

2 COMENTARII

  1. VINE SI DEPUTATUL CARE A PARTICIPAT LA SCOALA DE VARA…..PARDON….BORDELUL DE VARA , LA VIOLAREA FETEI ĂLEIA ?

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei