Asociația Nevo Parudimos, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT C-S), Primăria și Consiliul Local al orașului Oravița și-au dat mâna pentru a organiza un eveniment cultural artistic care va face din orașul gazdă spațiul unui curcubeu al obiceiurilor, cântecelor, portului și graiului minorităților din Banatul de Munte.
Evenimentul, intitulat „Festivalul etniilor din Caraș-Severin”, beneficiază de sprijinul financiar al Agenției Naționale pentru Romi – Guvernul României, în cadrul proiectului Toler-ART.
Manifestarea ce poartă amprenta multiculturalității se va derula în perioada 28-29 octombrie 2023 la Oravița, de la ora 16.00, în sala de spectacole a Casei de Cultură, unde se vor reuni colective artistice cu scopul de a promova diversitatea culturală și toleranța multietnică din județul Caraș-Severin.
Lorena POENARU