O casă de piatră tradițională pentru zona Văii Carașului, ridicată în secolul 19, este demontată bucată cu bucată în aceste zile, la Gârliște și va fi relocată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.
Povestea a început cu mai mulți ani în urmă, când familia Ianu a cumpărat un lot de teren cu mai multe clădiri vechi, pe care a dorit să le refacă. A reușit cu două dintre ele, dar cea de-a treia a rămas în urmă și s-a degradat treptat în timp.
„Ne-am tot gândit, cum să facem, ce să facem, să o păstrăm. Am crezut că mă voi descurca și voi face în ea un muzeu al satului, dar nu am reușit. Iar timpul și vârsta și-au spus cuvântul”, a mărturisit proprietarul casei, Dan Ianu.
Soarta a fost însă propice clădirii, pentru că a trezit interesul directorului Muzeului Satului Bănățean care a hotărât să o demoleze și să o reconstruiască în spațiul muzeal din Timișoara.
„Când am preluat conducerea muzeului, ca prioritate a fost dezvoltarea colecției muzeale. Dacă pentru județele Timiș și Arad, avem piese reprezentative, pentru Banatul de Munte( județul Caraș-Severin) avem zone care nu sunt reprezentate în colecția de arhitectură a muzeului. Lipsesc case din Valea Carașului, Valea Almăjului, Clisura Dunării și altele. Noi am lansat un anunț că dorim să primim ca donație case vechi, reprezentative, pentru muzeul nostru. Prin intermediul unui prieten comun (jurnalistul Remus Nistoran – Radio Timișoara), m-am întâlnit cu proprietarii care au fost de acord să ne doneze casa. A fost și mai ușor ca în alte cazuri, pentru că fiind proprietari, am rezolvat mult mai ușor și mai repede cu actele, astfel că am început procesul de demolare. Principiul este să aducem cât mai mult din materialul original, tot ce înseamnă structură din lemn și fundația din piatră”, a povestit directorul Muzeului Satului Bănățean, Radu Trifan.
Astfel că în aceste zile casa este demolată bucată cu bucată, acestea sunt numerotate și vor fi transportate la muzeu, sub stricta supraveghere a conducerii și a arhitectului muzeului.
„Am mai participat la proiecte care au vizat clădiri istorice, dar o experiență de demolare efectivă, și reconstrucție a unei case țărănești, niciodată. M-am apucat de proiect cu mult drag. Am luat-o ca pe o provocare, ca pe ceva nou, și sunt mulțumit de ritmul intens în care se lucrează”, a mărturisit și arhitectul Alexandru Mișvinschi, cu ochii pe muncitorii care dislocau bucățile de tencuială.
Procesul a presupus studierea clădirii și a materialelor (piatră și lemn), realizarea unor schițe (cu ajutorul unor studenți de la Facultatea de Arhitectură din Timișoara) și de ansamblu și în detaliu, după care a început munca propriu-zisă de demolare, de sus în jos. Iar încercarea cea mai provocatoare este reconstruirea beciului și a adăpostului de găini, realizate în fundația de piatră a casei.
Va fi un proces de lungă durată, pentru că dacă demolarea merge în ritm susținut, reconstrucția presupune mai multe etape care necesită timp (cum ar fi „așezarea” fundației), astfel că abia de anul viitor ea va putea fi admirată în noua locație.
Important este că trecutul arhaic al Banatului este păstrat pentru viitoare și viitoare generații, care, de altfel, cel mai probabil nu vor ști niciodată cum au trăit strămoșii lor, și cât de mult s-a schimbat arhitectura satelor bănățene.
Iar casa care s-ar fi degradat treptat-treptat până la dispariție, va avea o viață nouă, alături de suratele sale la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.
Daniela TUDOR
