Ce-ar fi fost dacă am fi fost acolo?

Ei, da. Ce-ar fi fost dacă am fi fost acolo? Vă spun eu, că am fost: ar fi fost extraordinar pentru Caraș-Severin. Să ne înțelegem, nu pentru România, pentru că a avut unul dintre cele mai frumoase standuri din salon, ci pentru județ.

Este vorba despre prezența Banatului de Munte la Salonul Mondial de Turism de la Paris. Și denumirea de „mondial” chiar nu este o exagerare. Cred că au fost  acolo peste 40 de țări din toate colțurile lumii: Japonia, Cuba, Coasta de Fildeș, Tunisia, Thailanda, Congo, și câte și mai câte.

Practic, România a fost cea mai vizibilă având în vedere și bannerul de la intrare, a fost unic, nici o țară nu l-a mai avut. Mai era un banner, al regiunii Corsica, în rest, niciunul”, a spus președintele Asociației „Vocea Diasporei Române” din Paris,  Maria Moiș.

În acest an, odată ca niciodată, Caraș-Severinul a fost invitat la acest târg, în special pentru programul artistic pregătit. Și vă spun eu că „rupeam gura târgului” cu acest spectacol. Sigur că multe țări au prezentat programe artistice, dar nu atât de spectaculoase ca programul bănățenilor. Iată o dovadă:

Păi dacă urcau dansatorii noștri pe scena de acolo, vizitatorii uitau că sunt la târg. S-ar fi adunat cu toții în jurul scenei și s-ar fi întrebat cine sunt ei și din ce țară vin. Și ar fi căutat cu siguranță să afle mai multe despre țară și mai ales despre regiune. Păcat că disputele politice au împiedicat prezența Carașului la acest eveniment de amploare mondială, cum spuneam. Așa că ne-a luat-o Hunedoara înainte în materie de turism, care era prezentă acolo cu un poster uriaș despre castelele lor și alte materiale de promovare.

Și au mai fost prezente în standul românesc, Maramureșul, cu tot felul de produse specifice, cum ar fi ouăle încondeiate, traiste țesute sau păpuși în port tradițional, Mamaia – cu oferta turistică din 2024, au mai fost prezentate salinele din România, dar și produse naturale, cum ar fi cele mai noi combinații de ceaiuri din plante (am primit un pachețel cu ceai din teci de fasole!, pe care bineînțeles că îl voi testa) sau săruri cu diverse arome.

Iar vizitatori au fost „câtă frunză și iarbă”, cum se spune pe românește, și din cele afirmate de reprezentanții țării noastre, standul României a atras și el o mulțime de curioși în ceea ce privește ofertele turistice din țara noastră. Dar nu și din Caraș, care se laudă cu atracțiile sale turistice, dar numai pe plan local. Internațional nu se poate, că n-am avut buget.

O speranță ar mai fi pentru anul viitor, au spus reprezentanții Ministerului Turismului, dar să nu uităm că în acest an sunt alegeri, ceea ce va schimba cu siguranță componența ministerelor, așa că cine știe dacă își va mai aminti cineva că programul folcloric prezentat de Caraș-Severin la Târgul de Turism de la București, merita să fie promovat și la nivel mondial.

Așa că Banatul de Munte a mai pierdut o șansă (foarte mare) de a se face cunoscut. Vorba poetului George Lesnea: „Partidul (a se citi politica) e-n toate. E-n cele ce sunt. Și-n cele ce mâine vor râde la soare”.

Daniela TUDOR

5 COMENTARII

  1. Stați liniștiți acolo că oricum nu se înghesuie niciun vest european sa vina in Românica. Încă suntem văzuți că o țară de mana a treia, in care se fura pe strada și plină de cerșetori. Va spun din propria experiență. Toți se feresc de țările est europene.

  2. ce legatura au dansatorii cu prapaditul de turis pe care il avem noi in caras
    nu avem locuri de cazare , infrastructura… nu avem nimic dar avem danastorii si cantaretii condusi de un actor care nu are pregatirea sa conduc o asa institutie.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei