După demisia intempestivă a social-democratului Marin Nedelcu din funcția de viceprimar, Caransebeșul e pe cale să primească un viceprimar… proiectat din șantier și croit din principii. Edilul în funcție, Felix Borcean, l-ar fi nominalizat, în spatele ușilor închise ca principal favorit pentru funcția de viceprimar pe nimeni altul decât Arin Ispas, președintele organizației locale Forța Dreptei, cunoscut în urbe nu doar pentru spiritul său liberal autentic, ci și pentru încăpățânarea cu care refuză să se abată de la valori, chiar și atunci când politica îl tentează cu scurtături.
Arin Ispas, membru în CA-ul Aquacaraș, este un inginer care, după 28 de ani în construcții, a înțeles că orașul natal are nevoie nu doar de proiecte pe hârtie, ci de viziune aplicată la nivel urban. De aici și deviza sa preferată, deloc întâmplătoare: „Haideți să proiectăm împreună un municipiu prosper!„, a fost sloganul pe care ni l-a fluturat în campania electorală de la locale, unde s-a văzut nevoit să-și recunoască, în cele din urmă, înfrângerea în fața mult mai bine situatului Felix Borcean.
Nominalizarea sa ca posibil viceprimar nu e o surpriză pentru cei care l-au urmărit activ în ultimii ani. Ispas a demonstrat că poate construi mai mult decât pereți: a consolidat patrimoniu cultural, a reabilitat monumente de suflet ale orașului și a rămas vertical într-o politică ce pare din ce în ce mai alunecoasă.
„Caransebeșul are nevoie de un restart serios. Nu mai putem merge pe improvizații și pe heirupisme administrative. E timpul pentru dezvoltare sustenabilă, bazată pe experiență, seriozitate și viziune. Avem tineri plecați care nu se mai întorc. Vreau să construim un oraș în care să vrei să trăiești, nu doar să treci prin el”, declara Ispas din perspectiva candidatului. Iar acum are șansa să demonstreze câte ceva din proiectul său de „renaștere municipală“.
Deși este un reprezentant dreptei, susținerea lui Borcean pentru ca Ispas să ajungă viceprimar, pentru o colaborare în fruntea administrației locale, arată că ideile bune pot trece dincolo de bătălia electorală. Caransebeșul ar putea beneficia, în premieră, de un tandem administrativ care unește experiența în administrație cu rigoarea inginerească și realismul unui constructor de meserie.
Nominalizarea lui Arin Ispas pentru postul de viceprimar aduce în administrația locală o combinație rară: tehnicitate, principii și viziune, toate într-un ambalaj sobru, dar eficient. Cu o echipă dedicată și o direcție clară, Caransebeșul s-ar putea reconstrui nu doar pe orizontală, ci și pe verticala valorilor.
Rămâne de văzut dacă orașul va da undă verde unui „vice” care pare să nu fie cu un pas în urmă, ci cu Is..pas înainte.
Sergiu TABAN

















