9.2 C
Reșița
joi, 05 februarie 26

Cel care descătușează izvoarele: Doru Vasiuți

După ani și ani, artistul Doru Vasiuți deschide o nouă expoziție personală. Este, de fapt, o retrospectivă ce cuprinde lucrări realizate de-a lungul timpului (chiar și cu 35-40 de ani în urmă) și trece de la figurativ la non-figurativ.

„Este ultima mea retrospectivă, deși de participat la expoziții, voi mai participa, și arată evoluția mea de-a lungul timpului”, spune autorul, care însă nu are de gând să lase uneltele din mână, indiferent de anii adunați în buletin.

Admirator declarat al lui Brâncuși, Doru Vasiuți i-a urmat „poruncile”, care spun că trebuie să te apropii de lemn, să-l înțelegi și apoi să eliberezi esența pe care o ascunde. Și Doru Vasiuți a înțeles că în fiecare trunchi este ceva ce trebuie să vadă lumina zilei.

Lemnul este un profesor extraordinar pentru un sculptor. Lemnul este cald, piatra este rece. Lemnul este apropiat de om: are fibre ca omul, și tot ca el, putrezește”, a explicat Doru Vasiuți afinitatea sa pentru acest material.

Dar nu doar izvoare descătușate, ci și măști, turnuri Babel, uși de biserică, și personaje, și flori, și un izvor al umanității reprezentat de Adam și Eva sunt adunate în această expoziție. Și multe, multe alte lucrări (57) realizate în lemn, cu inserții de metal și culori vibrante. Cum s-au îmbinat aceste elemente în lucrările expuse, rămâne ca fiecare vizitator să aprecieze prin propria-i simțire.

„Deschidem seria expozițiilor de artă din acest an cu artistul Doru Vasiuți, sculptorul reșițean care, prin formele create, ne arată că arta este un limbaj universal, capabil să transmită emoție, și să provoace la reflecție”, a declarat consilierul cultural al Primăriei Reșița, Dorinel Hotnogu, reprezentant al instituției care, de altfel, l-a ajutat pe artist să realizeze o serie de lucrări noi, care ar fi rămas nedeslușite fără trunchiurile donate.

Ce au ascuns trunchiurile alese de-a lungul timpului de Doru Vasiuți, rămâne să se descopere  la vernisajul expoziției, care va avea loc vineri, 6 februarie, de la ora 17:00, în sălile puse la dispoziție de Centrul cultural „Școala Pittner” din Reșița – sponsor și el al evenimentului.

Daniela TUDOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei