Mihandra, cea mai veche cofetărie din Reșița, păstrează tradiția și anul acesta, oferindu-le doamnelor și domnișoarelor de ziua lor o expoziție de „artă dulce”, în care se regăsesc o multitudine de „minunății” de care te îndrăgosteți doar privindu-le.
„Împreună cu fiica mea, Andrada Gaiță și echipa care îmi este alături am reușit și în acest an să facem pentru doamnelor și domnișoarele din Reșița, chiar și din județ, o nouă expoziție cu prăjituri.
Și anul acesta la noi predomină noul și pot să spun că suntem mereu în trend. Vă așteptăm cu toată dragostea la Cofetăria Mihandra!”, a declarat Anca Gaiță, cea care a organizat delicioasa expoziție.

Pe lângă tradiționalele prăjituri marca Mihandra: puișorii, bananele sau perele, islerele ori rulourile, au fost expuse rețete noi, prăjituri moderne, menite să satisfacă și cele mai pretențioase gusturi.
Alături de Anca Gaiță, la evenimentul dedicat femeii a fost prezentă și sora acesteia, Mihaela Azap: „Eu pot fi puțin obiectivă acum, dar mă bucur că sora mea, cu echipa ei și nepoata mea duc mai departe tradiția și mă bucur foarte tare că au acea perseverență de care este nevoie în orice business și pentru asta nu am decât să le felicit pe ele și tot personalul!”
Printre prietenele care i-au fost alături la acestă expoziție dulce, s-a aflat și fostul magistrat Gabriela Stuparu, care a mărturisit că la Mihandra regăsește gustul copilăriei.

„Este cofetăria sufletului meu, cofetăria în care de fiecare dată când intru mă întorc în copilărie, îmi regăsesc prăjiturile copilăriei, bineînțeles că sunt și prăjituri cu titlu de noutate, dar mult mai legată sunt de cele din trecut, din copilăria mea.
Iată că prietena mea lansează această expoziție de artă, că până la urmă este o artă ceea ce face ea, și lansează sărbătoarea femeii. Este foarte frumos să serbezi frumosul cu frumos, mai ales când îmbini cele două simțuri, vizual și cel al gustului!
Urez tuturor femeilor din județul Caraș-Severin un 8 Martie cu multă sănătate și fericire, cu putere de muncă și, nu în ultimul rând, cu pace pentru noi toți!”, a declarat Gabriela Stuparu.
Lorena POENARU

















