Centrul de Agrement de la Râul Alb își deschide astăzi porțile pentru 82 de copii din întreaga țară

modelmic

Centrul de Agrement de la Râul Alb găzduiește începând de astăzi o nouă ediție a Taberei naționale de icoane pictate, măști venețiene și olărit. Peste 80 de copii din întreaga țară vor participa timp de șapte zile la activități care le vor dezvolta îndemânarea și creativitatea.

Proiectul care atrage an de an zeci de tineri din toată țara urmăreşte valorificarea tradiţiilor, obiceiurilor şi meşteşugurilor populare, ca o alternativă de educaţie nonformală.

Participă 82 de copii din toată țara, inclusiv din foarte multe zone rurale. Acestă tabără este finanțată exclusiv de Ministerul Tineretului și Sportului. Avem cinci lectori, iar copiii vor fi împărțiți pe trei ateliere: olărit, icoane pictate și măști venețiene.

Baza de la Râul Alb este pregătită să își primească oaspeții. Sunt serii care și-au finalizat deja taberele acolo. Au fost tabere de odihnă, tabere tematice, a avut loc și o tabără de matematică”, a precizat directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Caraș-Severin, Narcis Lazăr.

Prin această tabără, organizatorii și-au propus, la fel ca în anii trecuți, să vină în întâmpinarea celor care caută un spaţiu în care sa îşi dea frâu imaginaţiei şi creativităţii şi să îşi dezvolte abilităţile în domeniul artei alternative. Arta alternativă presupune utilizarea inovativă a unor materiale tradiţionale şi folosirea materialelor neconvenţionale în procesul de creaţie artistică.

În luna august, tot la Râul Alb va avea o altă tabăra – Atelier 19. Este o tabără de jurnalism, artă fotografică și film, înscrierile fiind încă deschide. Și aici sunt disponibile tot 82 de locuri.

Ambele tabere sunt finanțate Ministerul Tineretului și Sportului.

IMG_1794

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei