Chirie grasă, idei subțiri: cum a fost îngropat sediul de stat ANAR care ne-ar fi scutit de risipă!
Administrația Națională „Apele Române” continuă, în 2025, să plătească o chirie astronomică de 54 de mii de euro pe lună pentru sediul său, după cum ne-a transmis siderată Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. Banii pe chirie se duc la un privat. Evident, nimic nou sub soare. Nicio problemă, banul public e generos, iar ideile bune au obiceiul să fie sufocate în sertare birocratice.
Totul, însă, ar fi putut fi altfel, dar, cum se întâmplă adesea în România, atunci când apare o soluție care ar scuti statul de cheltuieli inutile, răspunsul autorităților e: „Nu ne complicăm. Las’ că merge și așa.”
Pe scurt, fostul director al ANAR, Gabriel Francisc Știka, își amintește că pe vremea când s-a ocupat de destinele instituției, chiria pentru acest sediu nu depășea suma de 40 de mii de euro. Cu toate că valoarea nu era cea descoperită astăzi de ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, directorul ANAR de la acel moment, a căutat soluții pentru a scoate de sub acest jug financiar instituția pe care o conducea.
Cu alte cuvinte, Știka a venit cu o idee de bun-simț (deja suspectă în administrația românească): să scape instituția de chiria usturătoare construind, cu fonduri europene de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), un sediu nou și modern. Nu doar pentru Apele Române, ci și pentru Ministerul Mediului și AFM – adică trei instituții sub același acoperiș, pe un teren aflat deja în patrimoniul statului, în zona Lacului Morii.
Ce vis frumos! O clădire de stat construită legal, pe bani europeni, care să nu mai stoarcă lunar bugetul public. S-au făcut documentații, s-au gândit soluții tehnice, totul era pregătit. Dar proiectul s-a lovit de opoziția a doi domni cu greutate: ministrul Mediului de la acea vreme, Tánczos Barna, și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, cu toate că ideea lui Știka era susținută de o documentație tehnică solidă și de oportunitatea de finanțare nerambursabilă.
Ministrul Mediului de la acea vreme, Tánczos Barna, și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, au fost cei care au pus frână proiectului, considerând că „nu e momentul” sau că „nu este oportun”.
Cu alte cuvinte, ambii i-au spus directorului ANAR de la acea vreme, Gabriel Știka, într-un limbaj elegant, echivalentul lui „lasă-ne cu ideile tale”. Nu e clar dacă i-a deranjat faptul că proiectul venea din altă minte decât a lor sau pur și simplu nu le păsa că statul continuă să arunce cu bani pe fereastră.
Ironia? Îți vine să râzi și să plângi
Tánczos Barna, care astăzi e ministrul Finanțelor și trage clopotele austerității pe toate posturile, a avut atunci ocazia să taie o cheltuială bugetară majoră. N-a făcut-o. Acum plânge pe umerii bugetului de stat, dar când putea să îl ușureze cu adevărat, a ales să ignore.
Ciprian Ciucu, între timp, e printre cei mai vocali primari din România. Postează frecvent despre responsabilitate administrativă, cheltuieli chibzuite și eficiență. Dar când i s-a propus o investiție care ar fi regenerat zona Lacului Morii și ar fi creat un hub instituțional important, a spus pas. Poate nu era „cool” să ai trei instituții de mediu într-un cartier aflat la marginea Capitalei.
Rezultatul? Bani aruncați lunar, proiect îngropat, și două figuri politice care astăzi dau lecții despre cum să nu risipești fonduri publice.
N-a fost nici ilegal, nici imposibil. Doar incomod. Și, ca orice idee incomodă în administrația românească, a fost tratată cu binecunoscuta combinație de dezinteres, autosuficiență și politică de imagine.
Între timp, Apele Române plătesc chirie ca la Hilton, pe când ar fi putut fi parte dintr-un proiect inteligent și sustenabil. Iar noi, contribuabilii, finanțăm confortul unei administrații care refuză să se reformeze – chiar și când i se oferă ocazia pe tavă, cu bani europeni, pe terenul propriu.
Asta da economie de stat: economie de idei, nu de bani…
Sergiu TABAN
Bun, hai sa vedem și pe plan local. Bijnitarul cocalar și mare manager, il spala pe mâini pe și mai marele manager bulboacă de mizeria făcută langa gara din govandar. Plus că se pregătea să mai facă încă o porcărie cu piața trandafirul (noroc cu intervenția prefectului). Daca tot exista un investitor local (parabo) care vrea să își facă un magazin in zonă, de ce nu găsește primarul mare bijnițar o soluție ca ruina abandonată de bulboacă sa fie transformată in magazin de parabo și astfel să se rezolve 2 probleme? Cocalarul bijnițar e foarte deschis cu punga banului public și foarte generos cu domeniul public când vine vorba de pretenii lui. Păi bă bijnițarule mai gata bă (adjectiv)!