Chisăliță vs Băleanu sau PNL contra celorlalte partide, duminică la Moldova Nouă

 modelmic
Locuitorii orașului din Clisura Dunării, Moldova Nouă, sunt chemați duminică la urne pentru a-și alege primarul încă odată. În 27 septembrie au ales Adrian Torma, dar echipa liberală nu a fost de acord. După 4 luni și mai multe zeci de ore petrecute prin „sala pașilor pierduți“, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis: se reiau alegerile fără Adi Torma, cu ocupanții locurilor doi și trei în 27 septembrie. În concluzie, duminică, locuitorii din M9 sunt așteptați la urne pentru a alege persoana și partidul care va conduce destinele orașului pentru următorii 3 ani și câteva luni: Ion Chisăliță – PNL sau Eugen Băleanu – Partidul Verde.
Într-un mesaj trimis presei, fostul primar liberal al orașului, Ion Chisăliță a declarat:
„Sunt persoana care a demonstrat ca primar al orașului Moldova Nouă că nimic nu este prea greu de realizat.
Cred că politica nu e pentru plângăcioși sau pentru cei care au jignit cetățenii onești și ne-au învrăjbit în ultimii patru ani pe unii împotriva altora.
La cel mai înalt nivel justiția a făcut dreptate și a menținut hotărârea BEC Nr. 142/30.09.2020 privind reluarea alegerilor la Moldova Nouă, fără cel care a crezut că în România se poate face orice doar dacă ai bani.
Minoritățile împreună cu românii avem deopotrivă aceleași probleme și dorințe și ne dorim un județ în care viitorul să ne surâdă, în care să ne putem crește și educa în liniște copiii și nepoții, în care să putem munci și să putem cultiva tradițiile și limba maternă așa cum o facem de secole pe acest pământ românesc. Le iubesc cultura și respect tot ceea ce înseamnă aceasta. 
Cu o conducere liberală la Consiliul Județean și cu un Prim-ministru liberal la București, un Primar liberal la Moldova Nouă va putea să redea Clisurii Dunării strălucirea de altădată. 
Viziunea echipei pe care o voi conduce pentru reconstrucția și dezvoltarea orașului Moldova Nouă cuprinde următoarele 10 direcții importante:
1. Readucerea investitorilor și crearea locurilor de muncă pierdute!
2. Pregătirea Planului Urbanistic General al orașului pentru a avea o imagine clară a orașului în transparență și cu acordul cetățenilor.
3. Implicarea activă cu o colaborare și la nivel guvernamental pentru extinderea rețelei de gaz.
4. Continuarea corecta a proiectelor de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare începute de foarte mult timp și neterminate încă.
5. Promenada Dunării va fi un punct de atracție turistic de nivel european într-un amplu proiect pentru a pune în valoare cea mai frumoasă zonă a noastră.
6. Refacerea și dezvoltarea infrastructurii rutiere se va face în strictă legătură cu dezvoltarea celorlalte proiecte de infrastructură ( apă, canal, gaz, curent, cablu TV, etc…)
7. Sistemul medical creeat acum mult timp de echipa noastră trebuie să funcționeze cum a fost gândit inițial și modernizat la standardele actuale.
8. Portul din Moldova Nouă poate fi poarta principală de intrare în țară atât pentru transportul de mărfuri cât și pentru turiști.
9. Sistemul administrativ trebuie să devină unul transparent și să fie în slujba cetățeanului.
10.Susținerea infrastructurii școlare, a lăcașurilor de cult, a serviciilor publice de calitate (transport local, întreținere și curățenie a stațiilor publice și a spaților verzi, de întreținere a rețelelor pentru apa potabilă, menajeră și pluvială) și a micilor întreprinzători locali.
Cu ajutorul Dumneavoastră și cu credință în Dumnezeu vom avea un viitor mai bun! Doar împreună putem să reconstruim și dezvoltăm orașul Moldova Nouă“!
Acesta este mesajul transmis de candidatul PNL la Primăria Moldova Nouă, Ion Chisăliță. Contracandidatul său, reprezentantul Partidului Verde – Eugen Băleanu, va fi prezent la ora 14:00 într-o emisiune live la Reper24.
Dan AGACHE
Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei