Cinci noi furnizori de servicii medicale, în contract cu CAS Caraș-Severin!

Cinci noi contracte cu furnizori de servicii medicale au fost semnate astăzi de reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin. „Ne continuăm cu succes demersurile de a îmbunătății sistemul de sănătate din județ”, a declarat Ionuț Popovici, directorul CAS Caraș-Severin.

Doi dintre acești furnizori pot fi găsiți în Policlinica din centrul Reșiței: dr. Andreea Gavrilescu, medic specialist de medicină internă și dr. Claudia Suru, medic specialist în psihiatrie, ambele originare din Reșița și care au decis să își continue carierele în municipiul de pe Bârzava.

Îmi doresc să îmi aduc aportul la bunăstarea concetățenilor mei. Cabinetul de află în vechea Policlinică de vizavi de staționarul 2, oferim consultații legate de medicină internă ce presupun evaluarea pacientului, încadrarea în diagnostic și tratamentul aferent, dar și consiliere în ceea ce privește prevenția patologiilor cardiovasculare și metabolice. Cabinetul este dotat cu aparatură de ultimă generație. Vă aștept cu drag”, a precizat dr. Andreea Gavrilescu, în cadrul unei conferințe de presă derulată astăzi în care au fost prezentați cei mai recenți furnizori de servicii medicale care au încheiat contracte cu cu CAS Caraș-Severin.

Mi-am dorit dinainte de terminarea rezidențiatului să mă întorc în Reșița. Am început cu o colaborare cu Spitalul Județean pe linia de gărzi, dar mi-am dorit să văd pacienți și într-un mediu mai calm și liniștit cum este cabinetul și mă bucur foarte mult că am reușit să închei contract cu Casa de Asigurări. Și am observat că reșițenii sunt tot mai deschiși și nerăbdători să își rezolve anumite probleme de sănătate mintală”, a precizat, la rândul ei, dr. Claudia Suru.

Casa de Asigurări de Sănătate Caraș-Severin a semnat și două contracte cu reprezentanții a două clinici. Este vorba de clinica Sfântul Alexandru din incinta SJUR, care oferă „servicii de investigații de rezonanță magnetică de înaltă calitate, cu un aparat de ultimă generație și cu o echipă de medici din toată țara, extraordinar de pregătită”, după cum a declarat reprezentantul acesteia, Vlad Stoichescu; precum și de clinica Medima, care oferă investigații de rezonanță magnetică și computer tomografie, după cum a explicat reprezentatul acesteia, Ovidiu Almăjan.

„Aparatele sunt producție 2024, dotate cu inteligență artificială, ceea ce scade discomfortul pacienților în timpul investigațiilor, reducând până la jumătate timpii de staționare, cât și nivelul de radiere la computer tomograf. De asemenea, mizăm pe rezultate rapide în 24 de ore, oferită de o excelentă echipă de peste 100 de medici la nivel național”, a mai adăugat Ovidiu Almăjan.

Și nu în ultimul rând, a fost încheiat un contract cu dr. Georgiana Roxana Lungu, medic de familie care își va derula activitatea în Berliște. O veste bună pentru locuitorii comunei, care nu au mai avut medic de familie de câțiva ani buni.

Ionut Popovici

Rugămintea mea este să deschideți larg ușa cabinetelor pentru asigurații noștri și să oferiți servicii de calitate. Aveți tot sprijinul nostru. Suntem în discuții și cu alți furnizori de servicii medicale”, le-a transmis Ionuț Popovici celor mai recenți cinci furnizori de servicii medicale în contract cu Casa, directorul CAS apreciind în mod deosebit decizia tinerilor medici reșițeni care au ales să își continue cariera în municipiul de pe Bârzava. „Mă simt împlinit profesional atunci când văd că tineri reșițeni, medici, se întorc acasă. Voi susține cu toată puterea și experiența acești tineri grozavi care nu au uitat de unde au plecat și au ales să vină acasă și să vină în sprijinul sistemului de sănătate al județului Caraș-Severin, care are nevoie realmente de sprijin”, a mai adăugat Ionuț Popovici.

 

Karina TINCUL

2 COMENTARII

  1. Oare de ce mai platim CASul dacă atunci când ai nevoie de o reteta compensata pentru 20 de injecții care au prețul destul de piperat,domnul Ionut Popovici nu îți aproba reteta pe motiv ca am fost operata în alt oraș,respectiv,Timișoara?
    Poate ma lămurește și pe mine domnul Ionut Popovici dacă este vreo lege ca primești reteta compensata doar dacă ești operat în acest județ.

  2. Doamnă, CAS este o mizerie, o mafie, o nesimțire, o otravă a statului imbecil, hoț ,șpăgar, criminal român. Și eu sunt pățit, și mulți alții dar dacă fricoșii de moarte cei care pun botul la reclame cum că dacă nu fugi cu acceleratul la farmacie și iei, sanchi, otrăvuri că bine nu îți fac dar trebuie și CAS ul s..li și mai mulți bani pe lângă că vezi doamne plătești CAS ul ,domnu te vede, amin, și te scapă de toate bolile din lume. CAS ul sunt bani pierduți, ei se regăsesc în salariile grase ale naziștilor eroi din vremea plandemiei tot de cei ca ei instrumentată inventatâ asta așa pentru exterminare în masă dar cu banul clientului pardon!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei