Finalul sezonului din Campionatul Național de Viteză în Coastă (CNVC) a adus emoție, spectacol și performanță pură pe traseul legendar de la Poiana Brașov, regina (neîncoronată) vitezei în coastă de la noi din țară. În mijlocul acestui vârtej al vitezei și pasiunii nebune, reșițeanul Claudiu Ciucă a strălucit cu adevărat: cu un timp de 1:25.013, pilotul a devenit campion național la Grupa 3, încheind anul competițional cu o victorie meritată și muncită din greu.
Sezonul 2025 a fost departe de a fi ușor pentru Claudiu. Ghinioane, probleme tehnice și momente în care totul părea pierdut – toate au fost depășite cu tenacitate, disciplină și o echipă în care încrederea nu a lipsit niciodată. Deși a fost un an cu multe obstacole, pilotul reșițean a știut mereu unde îi este locul: în frunte.
„Am strâns din dinți, am muncit enorm și am reușit împreună cu oameni care mi-au fost alături în fiecare moment. Titlul acesta este al nostru, al Reșiței!” – a declarat descătușat de emoție Claudiu Ciucă.
Duel în Banatul Montan: Ciucă vs. Șchiopulescu
Unul dintre cele mai urmărite momente ale sezonului a fost continuarea rivalității spectaculoase dintre piloții Banatului Montan, Claudiu Ciucă și George Șchiopulescu, ambii concurând la Grupa 3 cu mașini VIC care, potrivit zicalei, „seamănă izbitor, dar nu răsar“.
Această rivalitate, rafinată în ultimii ani, a reușit în 2025 să depășească barierele convenționale. Iar în ultima etapă de la Poiana Brașov, cei doi și-au scos „armele pe masă“, oferind publicului o confruntare intensă, în care fiecare zecime a contat. Câștigătorul duelului și al titlului: Claudiu Ciucă, care a răspuns astfel și contestatarilor săi, demonstrând că determinarea, experiența și calmul sub presiune fac diferența atunci când miza e maximă.
Spectacol total la Trofeul Poiana Brașov
Ultima etapă a sezonului, Trofeul Poiana Brașov, a fost una cu recorduri și surprize. În ciuda unei prime zile cu ploaie și asfalt ud – unde Radu Benea a fost cel mai rapid dintre cei peste 100 de piloți – vremea s-a îmbunătățit duminică, oferind condiții perfecte pentru un spectacol de motorsport autentic.
Emil Ghinea, pilotul constănțean, a fost marele câștigător al Trofeului, cu un timp remarcabil de 2:05.259, înregistrat în ultima manșă, stabilind totodată și cel mai bun timp al weekendului. A fost prima victorie a carierei pentru Ghinea la Poiana Brașov – cea mai cunoscută etapă din CNVC.
Podiumul open a fost completat de Octavian Ciovică, la 1,2 secunde distanță și Elias Răduță, la 1,5 secunde în spate.
Acesta a fost și clasamentul final al Categoriei II, iar la Categoria I, titlul național a fost adjudecat, în premieră, de timișoreanul Radu Benea, un alt nume care a confirmat forma bună din acest sezon.
Echipă, familie și o comunitate – cheia succesului
În spatele succesului lui Claudiu Ciucă stă o echipă solidă, o familie unită și o comunitate locală care îl susține necondiționat. Soția, fiul, părinții, prietenii și colegii din echipa Road Runners Reșița – toți au fost parte din această poveste de succes.
„Să știți că vă văd și vă simt pe toți, cei care sunteți lângă mine. Fără voi, nu ajungeam aici. Vă mulțumesc din suflet!” – a transmis pilotul reșițean, vizibil emoționat.
Reșița urcă pe podium!
Pe lângă victoria lui Claudiu Ciucă, și echipa Road Runners Reșița a reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, confirmând că motorsportul trăiește intens în Banat. Performanța individuală a pilotului a fost dublată de forța unei echipe unite și pasionate. „Azi chiar și echipa Road Runners Reșița a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și îi felicit pe reșițeni mei faini! Andrei Precup, Garage Darius, Razvan Razvan, Rares Madina, Gabriel Gaman, Allen Duma, Mircea Avramescu, Gaboru!!“, a ținut să le transmită colegilor săi Claudiu Ciucă.
Cu un campion ca și Claudiu Ciucă și un final de sezon spectaculos la Poiana Brașov, 2025 rămâne în istoria CNVC ca un an al recordurilor, al pasiunii și al revenirilor spectaculoase. Motorsportul românesc are motive reale de mândrie, iar Reșița are, fără îndoială, un nou erou al curajului și al vitezei.
Sergiu TABAN


















