0.7 C
Reșița
sâmbătă, 02 noiembrie 24

Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă

Protejarea frontierelor este o activitate crucială pentru protecția țărilor împotriva amenințărilor teroriste, a contrabandei cu bunuri care pot amenința viața cetățenilor, dar și a imigrației ilegale. Combaterea terorismului și a criminalității transfrontaliere este o provocare majoră, atât la nivel global, cât și european.

Astăzi, mai mult ca oricând, cooperarea instituțională între diferitele structuri naționale de protecție a frontierelor este necesară în Uniunea Europeană și în țările vecine prin dezvoltarea unor structuri care pot colabora între ele prin schimburi de informații, activități operaționale și instruiri comune.

În următorii ani, cei aproape 550 de kilometri de graniță internațională care delimitează teritoriile României și Republicii Serbia vor continua să fie frontieră națională, pregătindu-ne continuu pentru a deveni frontieră a spațiului Schengen, protejând astfel întreg spațiul Uniunii Europene.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, în parteneriat transfrontalier româno-sârb cu Ministerul de Interne al Republicii Serbia, Școala de Perfecționare a Pregătirii Personalului Poliției de Frontieră Drobeta-Turnu-Severin, Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române derulează începând cu luna octombrie 2023 proiectul de importanță strategică intitulat „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”

„Proiectul va eficientiza activitățile operaționale comune în scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor transfrontaliere în zona de graniță România-Serbia, îmbunătățind condițiile de muncă pentru polițiștii cu atribuții în gestionarea securității zonelor de graniță prin reabilitarea sediilor unităților de poliție de frontieră“, a precizat purtătorul de cuvânt al instituției.

„În România, vor fi reabilitate și modernizate structuri ale Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, efectuându-se lucrări de reabilitare și extindere a Sediului Centrului de Conferințe Vârciorova ce va fi utilizat pentru instruirea personalului, iar la Moldova Veche va fi construit un ponton de andocare a navelor utilizate în patrulare pe Dunăre“, a mai precizat aceasta.

Partenerii sârbi din cadrul Ministerului de Interne al Republicii Serbia se vor dota cu echipamente specifice asigurării siguranței frontierelor prin achiziția unor piloni dotați cu aparatură de supraveghere modernă, aflându-ne după 5 luni de implementare în faza de realizare a studiilor de fezabilitate, proiectare, execuție și instalare a acestor echipamente de securitate.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. ”… îmbunătățind condițiile de muncă pentru polițiștii cu atribuții în gestionarea securității zonelor de graniță prin reabilitarea sediilor unităților de poliție …”
    ”Partenerii sârbi … se vor dota cu echipamente … prin achiziția unor piloni dotați cu aparatură de supraveghere modernă”

    La unii contează ”stâna” (sediile), la alții ”pășunea” (supravegherea), pentru că diferă ”oile”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei