Consilierii județeni au decis: Adrian Ardeț nu mai este manager al muzeului din Caransebeș!

modelmic

 

Un proiect de hotărâre privind încetarea înainte de termen a contractului de management al lui Adrian Ardeț la Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, a stârnit vii discuții astăzi în ședința ordinară a Consiliului Județean Caraș-Severin.

Prin proiectul inițiat de președintele Silviu Hurduzeu se propunea încetarea înainte de termen a contractului de management ca urmare a rezultatului evaluării anuale, evaluare la care Adrian Ardeț a reușit să obțină doar nota 6,34. În apărarea celui care a condus muzeul din Caransebeș încă din anul 2010, a sărit liberalul Ioan Cojocariu, care a ținut să precizeze că vorbește în calitate de manager al unei instituții de cultură. Cojocariu a acuzat conducerea forului județean că l-ar fi luat în vizor pe Ardeț strict pe motive politice, pentru faptul că și-a permis că închirieze muzeul PNL-ului pentru derularea unei activități politice în incinta instituției culturale. Cojocariu a amintit de faptul că toți cei trei membri ai comisiei de evaluare sunt membrii PSD (Flavius Nedelcea, Flavius Bozu și Mircea Zaberca), susținând că întreaga situație amintește de epurarea comunistă din anii 1950.

De abia îi murise copilul, în plus a suferit și el un accident de circulație, și acum este în concediu medical. Așa l-au adus, cu coastele în mână la evaluare. Mai bate ceva la ochi. Unde a fost examinarea? În biroul vicepreședintelui, în bârlog, deși sunt atâtea săli libere în clădire. Deci trebuia să vină să pupe botforii, să simtă apăsarea politicului, ce dacă este om de cultură. (…) Trebuie să vă spun că a înregistrat totul și este incredibil modul în care politicul se adresează unui om de cultură «Băăăăăă, până acum nu ai știu să vii în biroul acesta». Un om de cultură se formează într-o viață, cum să îi faci așa ceva”, a reproșat Cojocariu, care i-a îndemnat pe aleșii județeni să nu voteze respectivul proiect de hotărâre.

 

modelmic

 

Replica social-democraților a venit de la cei doi vicepreședinți Ionuț Popovici și Flavius Nedelcea.

În alte condiții nici eu nu aș fi fost de acord cu încetarea mandatului, doar că vă aduc aminte acum vreo doi ani mașina mea a fost pozată în parcare la Kaufland și aproape că am fost executat în piața publică. Domnule Cojocariu, când pleci pe banii instituției în Antalya sau când te răstorni cu mașina instituției în anumite condiții și bănuiesc că știți la ce fac referire sau când la muzeul din Caransebeș se lucrează cu zilieri, cred că lucrurile sunt destul de clare. Trebuie să apărăm instituțiile din care facem parte, atât cât ne este mandatul”, a afirmat Popovici, completat de Nedelcea, care a ținut să enumere o serie de nereguli constatate la Caransebeș, printre care: lipsa unui document la dosar prin care să se ateste faptul că Adrian Ardeț a absolvit un curs de management, decontarea unor deplasări la diverse simpozioane peste hotare fără prezentarea unor facturi doveditoare, modul îndoielnic în care a reușit să aducă venituri suplimentare pentru muzeu, prin obținerea unor subvenții de la APIA pentru stâna de oi ce funcționează pe situl arheologic de la Jupa, condițiile dezastruoase în care sunt depozitate obiecte de inventar ale muzeului și care în timp pot duce la degradarea acestora și nu în ultimul rând condițiile suspecte în care a avut loc accidentul de circulație în care a fost implicat Ardeț în urmă cu câteva luni.

modelmic

 

Nici în zi de astăzi, CJ, ordonator principal de credite, nu a fost informat despre acel incident. Am aflat din presă. De acolo am aflat și că consumase băuturi alcoolice și ne vom îndrepta împotriva domnului Ardeț pentru a ne recupera paguba. Pentru a acoperi urmele acestui accident, și-a făcut un ordin de deplasare. Sigur că un astfel de ordin este discutabil, când acolo la interesul de serviciu, scrii deplasare la rezidența temporară. Ora accidentului este undeva la 23:00. Nu am fi dorit să prezentăm aceste lucruri, dar dacă dl Cojocariu l-a prezentat într-o lumină atât de favorabilă, într-o notă lacrimogenă și apoi politică, am ținut să vă prezentăm toate aceste lucruri pentru a putea să vă faceți o părere corectă despre ce s-a întâmplat la muzeu”, a intervenit și președintele Silviu Hurduzeu.

După o discuție ce s-a întins timp de peste o jumătate de oră, s-a trecut la vot, majoritatea decizând încetarea mandatului de management al lui Adrian Ardeț la Muzeul de Etnografie și al Regimentului de Graniță. Mai exact, 16 consilieri județeni au votat pentru încetarea respectivului contract, 8 au votat împotrivă, iar 4 voturi au fost anulate.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei