Consilierii județeni PNL, vizați de declarațiile recente ale medicului Caius Diaconescu, publicate în articolul «Dr. Caius Diaconescu: M-au violat în public la Consiliul Județean», au transmis un drept la replică, pe care îl prezentăm în întregime:
„În urma publicării de către redacția dumneavoastră a articolului «Dr. Caius Diaconescu: M-au violat în public la Consiliul Județean», în virtutea dreptului la replică, vă rugăm să publicați următoarele:
În timp ce istoria ne predă o lecție din care ar trebui să înțelegem cât de fragilă este realitatea vieții noastre, cât de importantă este unitatea, echipa, sinceritatea, solidaritatea, acum când un război se află la granițele României, medicul Caius Diaconescu continuă să facă turul redacțiilor de presă locale cu același slogan. Avantajat al sistemului, a reușit să acumuleze experiență medicală, dar și bani suficienți pentru a putea să-și permită să se mute în City Center, de exemplu și nu într-un apartament, ci în două, atenție, plătite cu banii jos. Așadar, Caius Diaconescu a avut șansa să acumuleze rapid și să reușească să trăiască în lux în două apartamente ce comunică între ele, deci dacă își propune ceva reușește, doar că uită de Jurământul lui Hipocrate, fiindcă la spital situația este gravă pentru bolnavi. Cu managementul doamnei pe care o stimează și indirect sub controlul lui, pacienții spitalului o duc foarte greu. Chiar mor cu zile…
Angajat la spital pe de o parte, consilier județean care ridică mâna în CJ și membru în Consiliul de Administratie al SJUR, pe de alta, are în fișa postului să analizeze ce se face cu banul public pe care tot el îl alocă. Ori, aici este conflictul de interese.
«Nu aveam de comentat nici acum dacă afirmațiile jignitoare erau făcute doar la adresa mea, dar o astfel de constatare la adresa colegilor mei e prea mult. SJUR are peste 1100 angajați. În tot anul trecut nu am văzut nici o măsură radicală de a eficientiza activitatea din spital. Despre asta vorbim. Și despre oamenii care mor cu zile odată internați. Asta doresc să schimb și pentru asta mă poate înjura oricare consilier din opoziția lui Nedelcea, Crina sau Popovici din CJ C-S. Chiar și Diaconescu», precizează președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca!
Caius Diaconescu, din păcate, face turul redacțiilor de presă pentru a transmite invective colegilor din CJ:
«Am fost dat afară pe ușa din dos de 15 consilieri PNL, 15 mizerii cu M mare» (…) încheind cu un așa zis citat ce a circulat pe paginile de Facebook ale apropiaților domnului Popovici:
«Molière, părintele satirii comice, a zis în felul următor: Când un nebun ajunge la palat, în palat nu devine rege, ci regatul ajunge circ. Eu respect mult prea mult acestă instituție a palatului administrativ și nu intru în polemici nu nimeni, nu fac circ».
Domnule doctor, dumneavoastră reușiți doar să vă duceți ipocrizia până la culmi nebănuite de cei care v-au votat, de cei care vă sunt pacienți și datorită cărora ați crescut pecuniar ca Făt-Frumos din lacrimă, pozând oarecum într-un mic circar care insultă atât inteligența colegilor, dar și pe a bănățenilor de munte.
«Dușmanul cel mai mare se găsește în mine însumi. Moralistul este ca ochiul: le vede pe toate, dar nu se vede pe sine», spunea celebrul Molière, dar deși nu v-a cunoscut, tot el afirma «Când sunt la modă, defectele par calităţi».
Opțiunea de a candida reprezintă una liber consimțită, dar impune și legea bunului simț, aceea de a nu viola inteligența opiniei publice, doar pentru că dumneavoastră nu doriți să respectați legea, ci doar să beneficiați în continuare de avantajele demnităților politico-sociale dobândite.
Dacă vă face plăcere să fiți vedeta presei locale, așteptăm cu interes un interviu dedicat pacienților despre efectele pandemiei și măsuri de prevenție. Nu mizeriile despre colegii PNL pe care le împrăștiați și alături de care ați stat doi ani.
Grupul consilierilor județeni PNL”


















„Angajat la spital pe de o parte … are în fișa postului să analizeze ce se face cu banul public pe care tot el îl alocă. Ori, aici este conflictul de interese.”
–
Nah … prin management spre Semenic (Ponton sau M.Mic) ar exista corelare, fără conflict de interese. Angajații (coriști și corifei) ar fi alții.
„Despre asta vorbim. Și despre oamenii care mor cu zile odată internați.”
–
Și de la fractură de geznă? Omagii din elicopter, cu pene..
fractură de gleznă (nu de ”geznă”), scuze!