Afirmația îi aparține lui Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, fiind făcută astăzi cu ocazia conferinței de finalizare a proiectului „Creșterea calității serviciilor publice electronice pentru cetățeni la nivelul județului Caraș-Severin”. Aproape 1,8 milioane de lei au fost investiți în acest proiect, al cărui scop declarat este simplificarea procedurilor administrative.
Cu alte cuvinte cetățenii nu vor mai fi puși pe drumuri și vor putea accesa o serie de servicii publice online. Mai exact, prin accesarea paginii eportal.cjcs.ro, cetățenii vor putea adresa diferite solicitări către Consiliul Județean Caraș-Severin, vor putea obține certificate de urbanism, avize de oportunitate, prelungirea unor certificate, vor putea solicita informații de interes public. Documentele necesare vor putea fi și ele scanate și încărcate în portal.
„Acest proiect, finanțat pe Programul Operațional Capacitate Administrativă, va simplifica procedurile administrative și va reduce birocrația, Consiliul Județean devenind o administrație care ține pasul cu tehnologia. Prin proiect este implementat un portal de servicii către cetățeni și este extins sistemul de management de documente prin eportal.cjcs.ro. Pagina web a instituției este refăcută, modernizată, astfel încât să răspundă nevoilor actuale tehnologice și poate fi accesată cu ușurință de pe orice dispozitiv conectat la internet. Integrarea funcțională a serviciilor reprezintă un mecanism de reducere a birocrației, de coordonare interinstituțională și de asumare a responsabilității”, a precizat Romeo Dunca, cu ocazia conferinței de finalizare a proiectului.

„Creșterea calității serviciilor publice electronice pentru cetățeni la nivelul județului Caraș-Severin” a avut o perioadă de implementare de 16 luni și a decurs foarte bine, a apreciat Cristina Mocanu, managerul proiectului. „Încercăm să simplificăm procedurile, persoanele care stau mai departe de Reșița să nu mai fie nevoite să vină până aici și să poată să depună online documente. Nu a fost un proiect ușor, chiar dacă valoarea lui nu este așa de mare, dar a fost un proiect în care implicarea colegilor și a departamentului IT a fost esențială și pe această cale le mulțumesc. Sperăm să fie folosit pentru că este păcat, sunt investiți niște bani și lucrurile chiar sunt făcute ca la carte”, a mai precizat Cristina Mocanu.

Pentru accesarea portalului, cetățenii trebuie să își creeze un cont, a explicat, la rândul ei, Mihaela Tudora, reprezentanta Departamentul IT: „Este necesară completarea datelor de identificare, adică nume, prenume, o poză după buletin, ca să confirme că este acea persoană. Atunci când contul este validat, se primește un email de validare, după care se pot adresa solicitări. Avantajul constă în faptul că aceste solicitări pot fi depuse la orice oră, după-masă sau în weekend. Portalul preia automat datele, iar informațiile pot fi trimise scanate sau sub formă de poze. Sperăm să fie folosit de cât mai mulți”.
De asemenea, în cadrul proiectului, 30 de persoane din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin au fost instruite și certificate în domeniul exploatării și administrării sistemelor implementate.
Karina TINCUL


















„Este necesară completarea datelor de identificare, adică nume, prenume, o poză după buletin … Portalul preia automat datele … Sperăm să fie folosit…”
–
Și hackerii șe preiau automat, cu aceeași speranță …
le*
De mult n am mai ras așa
Fi-mi-ar scarba