Consiliul Județean a găsit înlocuitor pentru Adrian Ardeț! Dacian Rancu, numit interimar la Muzeul din Caransebeș!

modelmic

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș are o nouă conducere. Dacian Rancu va asigura interimatul instituției, după ce contractul de management al fostului director, Adrian Ardeț a încetat înainte de termen.

În vârstă de 49 de ani, domnul dr. Dacian Rancu este doctor în istorie din anul 2010, titlul științific fiind obținut la Universitatea de Vest Timișoara. Absolvent al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Litere, Istorie și Jurnalistică, licențiat în profilul ISTORIE, specializarea Istorie – Antropologie, domnul dr. Rancu este atestat, din 2013, de către Ministerul Culturii, ca expert în domeniul Bunuri Arheologice și Istorico-Documentare – Arheologie Romană. Domnul dr. Dacian Rancu a ocupat funcția de muzeograf în cadrul Muzeului Banatului Montan din Reșița”, informează reprezentanții Consiliului Județean Caraș-Severin.

Consilierii județeni cărășeni au decis în ședința ordinară de luna trecută încetarea înainte de termen a contractului de management al lui Adrian Ardeț, în urma unor discuții. Liberalii au susținut atunci că Ardeț a fost înlăturat din funcție pe considerente politice, în timp ce conducerea forului județean a afirmat că propunerea de încetare a contractului vine după o evaluare anuală, la care Adrian Ardeț a obținut doar nota 6,34. În plus, social-democrații au susținut că Ardeț că s-ar fi deplasat peste hotare pe banii instituției, sub acoperirea unor participări la simpozioane și că ar fi fost implicat într-un accident în timp ce se deplasa cu mașina de serviciu, după ce a consumat băuturi alcoolice. Adrian Ardeț a negat toate acuzațiile la adresa sa, susținând că sunt simple minciuni și că în cei nouă ani în care a condus Muzeul din Caransebeș s-a ocupat de promovarea culturii și a patrimoniului național.

 

Citește și Consilierii județeni au decis: Adrian Ardeț nu mai este manager al muzeului din Caransebeș!

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    “contractul de management al fostului director, Adrian Ardeț a încetat înainte de termen … Liberalii au susținut atunci că Ardeț a fost înlăturat din funcție pe considerente politice”

    Metoda tăiţelu’. “Liberală”. Cine nu este gu noi … trebuie înlăturat :)

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei