La aproape 15.000.000 de lei se ridică valoarea proiectului de modernizare a Școlii Gimnaziale nr. 8 din Reșița. Lucrările, începute în iunie 2021, ar fi trebuit finalizate deja de peste un an și jumătate. În tot acest timp, administrația locală a arătat cu degetul spre constructor, Termoconstruct Sistem Avantaj, care, spuneau reprezentanții Primăriei, nu reușea să performeze și să finalizeze lucrarea conform contractului semnat. În cele din urmă, după nenumărate termene și promisiuni neîndeplinite, Primăria a reziliat contractul cu respectiva firmă.
„În contractul cu constructorul era un articol în care se specifica faptul că se poate rezilia unilateral contractul în condițiile în care compania intră în insolvență. Termoconstruct Avantaje a intrat în insolvență la începutul lunii ianuarie și, în consecință, am notificat lichidatorul că am reziliat contractul”, a precizat primarul Ioan Popa.
Edilul a adăugat că lucrările rămase vor fi realizate în regie proprie. Deși inițial afirma că nu se va face acest lucru, fiind vorba de un proiect pe fonduri europene, edilul a precizat acum că având în vedere că lucrările care mai sunt de finalizat se încadrează la capitolul cheltuieli neeligibile, administrația locală își va asuma realizarea acestora, astfel încât elevii se vor putea întoarce în cel mai scurt timp „acasă”.
„Noi am rămas acolo cu câteva paravane pentru toalete, paravane PVC, și câteva chițibușuri pe exterior. Ne asumăm că le facem în regie proprie și închidem povestea pentru că elevii care învață la Gimnazială 8 sunt deja în al treilea an în care nu fac cursuri în școala lor, în clădirea respectivă. Sumele care au rămas de executat sunt sume neeligibile sau pe care le putem face din resurse proprii. Dacă ne apucăm de lucru zilele acestea, într-o lună, maxim două putem finaliza, astfel încât după vacanța din aprilie elevii să se întoarcă în școală”, a mai adăugat Ioan Popa.
Proiectul derulat la Școala Gimnazială nr. 8 a inclus, printre altele, reabilitarea termică a clădirii, extindere spații, reparații instalații, amenajări exterioare, dotare cu mobilier și IT pentru sălile de clasă, afterschool, sală de sport, teren de sport și spații administrative.
Karina TINCUL



















Așa ar fi trebuit reziliat contractul cu Da Vinci din Oradea recte lucrările de tot rahatul de la bloc 20 ,Repubici 20 dar interesul bani din fonduri dosiți ,șmenăriți de Popa și gașca de ciumpalaci cu care se înconjoară. Băi Popa eu zic sa termini lucrările cu Da Vinci, țigani, tot felul de boschetari pe post de meseriași bașca ciudatul ăla de își zice inginer, maistru de pompe funebre Pleș și să continui,,lucrările ” de mare anvergură 🤣🤣🤣🤣🤣🤣Dă-le și ,,cartoful ” fierbinte pe calea ferată poate ieși la liman așa,,strâmtorat ” și vâicăreț cum te dai pe la presă că dracu te crede. Mare mincinos ești băi tato!!!😂😂😂😂
”Ce se va întâmpla cu lucrările?”
–
Ca de obicei, se va face o notă de recepție în regie (și cu actorie) proprie.
da, am mai spus domn primar, de Termoconstruct sa nu va mai plângeți pentru ca este firma de partid a PNL , sa nu înceapă cineva sa verifice cum a obținut contractele.