Contracte de milioane ignorate de firme. Primăria Carașova nu găsește constructori

66658635_332415834356998_6633179622592741376_n

 

Firmele românești nu se mai înghesuie să depună oferte pentru câștigarea proiectelor cu fonduri europene sau guvernamentale. O arată foarte clar licitațiile anulate din sistemul de achiziții publice, care s-au înmulțit în ultima perioadă.

Este și cazul comunei Carașova care beneficiază de finanțări din fonduri guvernamentale prin proiectele de investiție inițiate, iar punerea lor în execuție întâmpină dificultăți și riscuri. Așa se face că deși comuna a câștigat proiecte pe PNDL privind alimentarea cu apă și canalizare în satul Nermet și canalizarea în Iabalcea, lucrările de execuție întârzie pentru că nu sunt ofertanți. Pentru lucrările de la Nermet nu s-a prezentat niciun executant la licitație, iar cele de la Iabalcea s-au scos de 4 ori la licitație și nu a fost niciun constructor interesat. Efectele pot fi radicale în multe cazuri și pot ajunge până la pierderea întregii finanțări.

Urmează să propun Consiliului Local o diminuare a investiției, pentru a nu fi pierduți banii pe PNDL sau să propun o creștere a valorii prin contribuție de la Consiliu Local, în care să folosim banii dați de Guvern, cei 600 de mii de lei, valoarea la care se ridică investiția, dar care iată că nu este suficientă și asta se dovedește prin faptul că nu s-a prezentat nimeni la licitație, de aici tragem concluzia că nu este interesantă pentru constructori”, spune primarul din Carașova, Petru Bogdan.

Pe lângă acest aspect, constructorii se mai confruntă și cu lipsa forței de muncă. Administrația locală se vede astfel nevoită să caute soluții.

Trebuie să vorbim cu consultantul și cu proiectantul să redimensioneze proiectul tehnic astfel încât acesta să devină atractiv pentru un constructor, deoarece altfel riscăm să rămânem fără investiție și cu banii primiți prin PNDL de la Guvern, nefolosiți! Într-adevăr, studiul de fezabilitate a fost făcut în 2017.

De atunci au apărut o serie de reglementări juridice, a mai fost și OG 114 prin care a crescut valoarea manoperei și probabil a materialelor, astfel încât acum întâmpinăm aceste greutăți. Dacă va trebui, voi propune Consiliului Local să contribuim noi cu o sumă pentru finalizarea acestor investiții deoarece sunt de importanță foarte mare pentru comunitate”, a declarat primarul comunei Carașova, Petru Bogdan.

 

Elena FRANȚ

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    “Firmele românești nu se mai înghesuie să depună oferte pentru câștigarea proiectelor cu fonduri europene sau guvernamentale.”

    Normal.
    De notorietate.
    “Tăiţeii” proveniţi din fonduri … trebuie întorşi la fondatori, exclusiv prin cine “trebuie”. Altfel, nu s-ar “aproba” proiecte, finaţări şi “licitaţii”.
    Cine ştie … câştigă (nu îşi pierde timpul).

    Raspunde

Lasa un raspuns lui zero Anuleaza raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei