Controale în bisericile din Caraș-Severin, înaintea sărbătorilor pascale!

modelmic

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin derulează în aceste zile o serie de controale la lăcașurile de cult din județ, în special în zonele unde se preconizează a se înregistra o afluență mare de participanți la slujba de Înviere, precum și la cele destinate cazării persoanelor în incinta mănăstirilor. Totodată, se efectuează controale la unitățile turistice care își desfășoară activitatea în zonele turistice, pompierii cărășeni având alcătuit deja un plan de acțiune, conform căruia vor fi verificați aproximativ 80 de operatori economici. 

Pe timpul controalelor și verificărilor efectuate se urmăresc în principal aspecte referitoare la:

  • deținerea autorizației de securitate la incendiu, dacă este cazul;
  • utilizarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice, de încălzire, de iluminat de siguranță la evacuare, de veghe și de continuare a lucrului, paratrăsnet, precum și marcarea hidranților interior;
  • asigurarea dotării cu mijloace tehnice de primă intervenție;
  • starea căilor de acces, evacuare și de intervenție;
  • modul de apărare împotriva incendiilor pe locurile de muncă;
  • instruirea personalului în domeniul situațiilor de urgență;
  • modul de amplasare a suporturilor pentru depunerea lumânărilor aprinse.

Până în prezent, au fost deja verificate un număr de 11 obiective de cult, la care s-au constatat deficiențe care au fost sancționate cu 22 de avertismente și o amendă în cuantum de 10.000 lei. Verificările vor continua și în perioada următoare, premergătoare sfintelor sărbători de Paște”, precizează inspectorul – șef Cristinel Coneru.

De asemenea, au fost transmise măsuri minime de prevenire a incendiilor către administrațiile publice locale, în scopul afișării acestora în punctele de informare preventivă de la nivelul unităților administrativ-teritoriale, iar serviciile voluntare pentru situații de urgență sunt angrenate în activități de informare preventivă și pentru asigurarea măsurilor aferente desfășurării în siguranță a activităților organizate la nivel local.

foto: ciao.ro

 

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei