Școli de vară gratuite pentru copiii din Caraș-Severin

Curiozitatea și creativitatea copiilor din Caraș-Severin vor fi stimulate în această vară prin două Școli de Vară STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă, Matematică) gratuite, organizate de Fundația Comunitară Banatul Montan. Acestea se vor desfășura în localitățile Soceni și Măru, oferind elevilor din clasele V-VIII o ocazie unică de a învăța prin joacă și experimente practice.

Prima școală, „Parfum de Chimie”, va avea loc la Soceni în perioada 18–22 august. O săptămână mai târziu, între 25–29 august, la Măru se va desfășura Școala de Vară „STEAM Laboratory pe Drumul Lânii”. Ambele evenimente sunt concepute pentru a le deschide copiilor apetitul pentru științe, oferindu-le activități interactive și distractive.

Programul face parte dintr-un proiect național al Federației Fundațiilor Comunitare din România (FFCR), susținut de PEPCO România. Acesta se află la a doua ediție și își propune să aducă educația non-formală în comunitățile cu acces limitat la astfel de oportunități.

„Suntem foarte fericiți că, pentru al doilea an la rând, copiii din Caraș-Severin pot participa gratuit la Școlile de Vară PEPCO. Din experiența de anul trecut, suntem siguri că vor rămâne cu amintiri minunate”, a declarat Alina Avram, manager de proiecte în cadrul Fundației. „Știm că pentru unii poate suna ciudat să vii la școală în vacanță, dar aici nu e deloc așa! E o șansă grozavă să învețe, să exploreze și să se distreze în același timp.”

Pe parcursul celor cinci zile, sub îndrumarea unor mentori cu experiență, participanții vor învăța să aplice noțiuni de știință în situații reale, prin proiecte de echipă și experimente practice. Scopul este de a le dezvolta spiritul investigativ, creativitatea și capacitatea de a corela teoria cu practica, pregătindu-i astfel pentru viitor.

Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate și se fac pe bază de înscriere. Detalii complete despre program și formularul de înscriere se găsesc pe site-ul Fundației Comunitare Banatul Montan, la adresa: https://fundatiacomunitarabanatulmontan.ro/scoli-de-vara-steam-2025/.

Karina TINCUL

Știrile zilei