fbpx
10.7 C
Reșița
luni, 04 martie 24

Corneliu Diaconovici, comemorat astăzi la Reșița!

La Reșița va fi comemorat astăzi dr. Corneliu Diaconovici, jurist, publicist, redactor și director al mai multor ziare și reviste, om politic, prim secretar al ASTREI și redactor principal al „Enciclopediei Române” (prima enciclopedie românească), la 100 de ani de la trecerea în veșnicie.

Asociația Generală a Românilor Uniți, Greco-Catolici Reșița organizează astăzi, de la ora 18:00, o slujbă de pomenire și o scurtă evocare a personalității marcante a cărturarului cărășean. Acțiunea se va derula la mormântul acestuia, aflat în cimitirul nr. 6 (Universalul Vechi), anunță Bogdan Andrei Mihele. Președinte AGRU Reșița ne-a transmis și o biografie a lui  Corneliu Diaconovici, cel care, prin tot ceea ce a înfăptuit, și-a câștigat un binemeritat loc în galeria marilor personalități date de Banat:

Dr. Corneliu Diaconovici (Diaconovich în epocă) s-a născut la 18 februarie 1859, la Bocșa Montană, din părinții Adolf Diaconovich (*19.08.1829 – †27.05.1886), administratorul domeniilor bănățene ale Căilor Ferate de Stat, și Adelaide Kostiha (*24.09.1836 – †26.07.1915), fiind botezat în Biserica Greco-Catolică „Pogorârea Sfântului Spirit” din localitate, de către preotul Ioan Berceanu.

Părinții lui Corneliu Diaconovici au fost nașii de botez ai Fericitului Episcop Martir Dr. Valeriu Traian Frențiu, dar și ai tuturor copiilor familiei preotului Ioachim Frențiu, fapt consemnat în Registrul Botezaților – Parohia Greco-Catolică Reșița, aflat la Arhivele Naționale din Caransebeș.

Întemeietorul familiei Diaconovici a fost cărturarul, ieromonahul și pictorul de biserici Vasile Diaconu Loga, care a emigrat din Oltenia în anul 1736, împreună cu 50 de familii românești, întemeind satul românesc Srediștea Mare, de lângă Vârșeț, azi în Banatul sârbesc. Străbunicul lui Corneliu a fost Gheorghe Diaconovici, cel care, la presiunea bisericii sârbești, a fost obligat să-și schimbe numele din Diaconu în Diaconovici. Din cauza procesului de sârbizare, acesta a părăsit Srediștea și s-a stabilit la Bocșa Montană.

Tânărul Corneliu urmează școala primară la Reșița și Viena, apoi școala secundară la Lugoj, Carei și Timișoara. Studiile superioare le-a efectuat la Budapesta, unde și-a luat și licența în drept în anul 1880. În anul 1883 obține diploma de Doctor în Drept la Universitatea din Budapesta, cu teza „Despre apărarea îndreptățită”, o lucrare care reflectă pe deplin concepțiile sale juridice cu un pronunțat caracter democratic. Corneliu Diaconovici s-a remarcat în timpul studenției, fiind ales președinte al Societății studențești „Petru Maior” din Budapesta. Tot la Budapesta a scris și primele articole ca redactor la ziarul „Viitorul”. S-a dovedit a fi un publicist de talent și, în anul 1885, a fondat și condus revista „Romänische Revue”, apărută tot la Budapesta, apoi la Reșița (1886) și la Viena (din 1889). Transferată la Sibiu în 1893, revista și-a modificat și titlul în „Romänische Jahrbücher”, pentru ca în anul următor, ajunsă la Timișoara, să-și sisteze apariția. Cu Valeriu Braniște, Diaconovici a fondat ziarul timișorean „Dreptatea”, în 1894 (fiind și primul director al ziarului). Părintele moral și material al acestei publicații de politică națională a românilor bănățeni a fost dr. Alexandru Mocsonyi, care a grupat în jurul publicației o serie de condeie strălucite ale Banatului din acea vreme. După ce s-a reîntors acasă, a început să profeseze și avocatura ca stagiar la Lugoj, fiind pentru o perioadă de timp și avocat al Episcopiei Greco-Catolice.

Avea relații atât de bune în Reșița, Lugoj, Budapesta, Viena și în Sibiu, și atât de consolidată devenise reputația sa de intelectual înzestrat, încât lui Corneliu Diaconovici i se încredințează funcții importante. La  trecerea la cele veșnice a lui George Barițiu, este ales membru (în 1893), secretar I al Astrei (din 1896) și director al revistei „Transilvania”; după activitatea depusă în ziaristică, eforturile sale se îndreaptă, în 1895, spre redactarea Enciclopediei Române, prima enciclopedie românească.

Ideea unei astfel de lucrări a constituit o mai veche preocupare a intelectualilor transilvăneni, ea prinzând contur abia la 3 ianuarie 1895, când dr. Corneliu Diaconovici prezenta Comitetului Asociației proiectul realizării unei enciclopedii „în scopul lățirii științelor și artelor în cercuri cât mai largi la poporul nostru, anume prin editarea unei enciclopedii române în formă așa-numitelor Lexicoane de conversație.” Despre această monumentală lucrare, I. D. Suciu spunea că „reprezintă o operă de o însemnătate specială în istoria culturii noastre în care se oglindește puterea de muncă a intelectualilor noștri din secolul trecut”. La finalul acestui proiect, dr. Corneliu Diaconovici nota în paginile ziarului „Transilvania” (XXXV, 2, 1094, pag. 53) că „timp de 8 ani am muncit neîntrerupt și cu cea mai mare încordare a puterilor mele, luptând cu nenumărate greutăți morale și materiale, și prin o activitate neobosită mi-a succes a duce lucrarea la bun sfârșit”. În paralel cu aceasta, în 1899 editează cu cheltuială proprie „Revista Economică”, devenită organul oficial al rețelei bancare denumită „Solidaritatea”.

Enciclopedia a fost premiată de către Academia Română, fiind totodată onorată cu Medalia de aur la Expoziția științifică de la București din anul 1903. Dr. Corneliu Diaconovici, pentru întreaga sa activitate publicistică, la propunerea lui Titu Maiorescu, ministru al Instrucțiunii Publice în acea perioadă, a fost distins cu medalia „Benemerenti” clasa I.

Ca o continuare firească a acestei mari și aproape de neegalat reușite, în 1905 inaugurează, la Sibiu, alături de elita românească din Transilvania, dar și din țară, Palatul Asociațiunii ASTRA, în speță Muzeul. A fost, de asemenea, membru onorific și corespondent al mai multor societăți științifice germane și italiene.

În anul 1904 își depune demisia din funcția de prim-secretar al ASTREI, scriind: „Mă retrag deci din postul de prim-secretar al Asociațiunii cu conștiința liniștită, că mi-am făcut datoria și cu dorința sinceră, că aceia, care vor veni după mine, la a lor retragere să poată constata față cu stările de astăzi un progres tot atât de îmbucurător, după cum l-am putut constata eu față de stările de la 1895. („Telegraful Român”, nr. 9 din 24 ianuarie / 6 februarie 1904, pag. 34).

Dr. Corneliu Diaconovici a fost o personalitate complexă, bun economist și finanțist. S-a remarcat în domeniul finanțelor, îndeplinind funcția de director adjunct al Băncii Albina din Sibiu, secretar al Conferințelor Băncilor românești din Transilvania, inițiator și ctitor al Asociației Băncilor Românești din Ardeal. În anul 1907 a întemeiat, în România, Banca „Solidaritatea” și „Muntele de pietate”, iar în 1910, „Banca Carpați”. Pasionat de istorie, a realizat și câteva studii în acest domeniu. Între anii 1905 și 1906, ca director-adjunct al băncii „Albina”, i-a fost încredințată menținerea legăturilor cu Regatul, banca ardeleană fiind în tratative cu ministrul Take Ionescu de a înființa în România o bancă pe modelul caselor de împrumut prin amanet. Astfel a luat ființă în anul 1905 la București, Banca „Muntele de pietate” aflată sub controlul direct al băncii „Albina” din Sibiu, avându-l ca președinte pe Partenie Cosma, iar ca director pe Corneliu Diaconovici. Banca avea rolul de a sprijini păturile cele mai sărace. Cu această ocazie Diaconovici s-a stabilit la București. El a rămas în contact permanent cu ASTRA, dar s-a dedicat și activității bancare și financiare.

În anul 1918, după înfăptuirea Marii Uniri, s-a întors la Reșița, bolnav și sărăcit, cel mai probabil din cauza crizei puternice prin care trecuse sistemul bancar. În ultimii ani de viață a lucrat ca secretar general la Uzinele și Domeniile Reșița. Starea sa de sănătate s-a înrăutățit treptat. El a fost acuzat, printre altele, că în perioada războiului ar fi fost filogerman, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care s-a reîntors la Reșița și pentru care a fost izolat, astfel că, în timp ce foștii colegi ai săi, precum Valeriu Braniște, erau numiți miniștri, el ajunsese într-o stare de completă pauperitate.

În urma unei boli, care îl chinuia de câțiva ani, a decedat în Reșița, la 17 august 1923, fiind înmormântat în cimitirul greco-catolic la 19 august 1923. Slujba religioasă a fost oficiată de bunul său prieten, canonicul Nicolae Brânzeu, reprezentant al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj și protopopul onorar Ioan Mâxer, parohul Bisericii Greco-Catolice „Învierea Domnului Isus Cristos” din Reșița.  Despre moartea dr. Corneliu Diaconovici, „Revista Economică” scria în numărul 36 – 37 din 20 septembrie 1923, următoarele:

„Dr. Corneliu Diaconovich a sucombat în urma unei boale, ce-l chinuia deja de multă vreme și amărât cu sufletul său pentru umilințele, ce i le-a hărăzit soartea, la Reșița, în ziua de 17 August a c. și a fost înmormântat în cripta familiară, de acolo, la 19 august a.c.

Din cauza scurțimii timpului prea puțină lume a aflat de moartea lui Diaconovich, la a cărui înmormântare a participat numai un număr restrâns de prieteni devotați ai defunctului. Din Lugoj au luat parte dnii: Canonic Nicolae Brânzeu, adv. Dr. George Dobrin și Dr. Valeriu Braniște. Acesta din urmă a rostit și un frumos panegiric în numele Asociațiunii.

Solidaritatea și Revista Economică, puse prea târziu în cunoștință de moartea lui Dr. Diaconovich, au putut să-și manifeste regretul și recunoștința față de regretatul defunct abia după înmormântarea sa, printr-un mic semn exterior de pietate. Anume cu ocazia excursiunii membrilor Asociațiunii la Reșița, aranjată cu prilejul adunării generale de la Timișoara, Dl. C. Popp, director executiv la Banca Albina, Sibiu și membrii în direcțiunea Solidarității au depus pe mormântul regretatului Diaconovich o frumoasă cunună de flori artificiale, cu inscripția: În semn de recunoștință – Solidaritatea și Revista Economică.

La acest simplu, dar sincer act de pietate, au participat ca reprezentanți ai Comitetului central al Asociațiunii și Dnii. Ioan F. Negruțiu, directorul Școalei normale, Blaj, Romul Simu și Dr. Ioan Georgescu, secretarii Asociațiunii și Ioan Banciu, casierul aceleiași societăți, precum și preotul local (Ioan Mâxer).

Precum suntem informați, Comitetul central al Asociațiunii a decis să creeze pentru eternizarea memoriei, celui ce a fost Dr. Diaconovich, un fond special Dr. Diaconovich, pentru dotarea căruia a votat Lei 10.000 – La același fond a contribuit și Banca Albina cu Lei 5000 -.”

Crezul său de o viață, bunăstarea și culturalizarea mai adâncă a poporului român, prin personalitatea sa de strălucit cărturar și remarcabil cercetător, l-a slujit cu credință și devotament, pe măsura priceperii, a pregătirii și puterilor sale, până în ultima clipă a vieții.

Prin tot ceea ce a înfăptuit, dr. Corneliu Diaconovici și-a câștigat un binemeritat loc în galeria marilor personalități date de Banat. Faima lui a trecut de multă vreme granițele țării, el bucurându-se și de aprecierea străinătății, fiind membru al Academiei „Stella d’ Italia” și a societății „Museum für Völkerkunde” din Leipzig, precum și membru corespondent al mai multor societăți de știință germane și italiene.

Banatul și România nu trebuie să-l uite niciodată, iar memoria sa trebuie cinstită așa cum se cuvine! (Bogdan Andrei Mihele)

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei