Coronini și Sfânta Elena încearcă să își revină după „bombardament”

O comisie a Prefecturii Caraș-Severin este așteptată săptămâna viitoare la Sfânta Elena, în Clisura Dunării, pentru a evalua pagubele ce au rămas în urma vijeliei care s-a abătut asupra zonei la începutul lunii.

Două furtuni devastatoare au măturat în ultima lună comuna Coronini și satul aparținător Sfânta Elena, lăsând în urmă distrugeri de proporții. Conform edilului Ilie Boboescu, nu există clădire în cele două localități care să nu fi suferit pagube. Nici Primăria și Școala din Coronini, clădiri ridicate de la zero în ultimii ani de administrația locală, nu au scăpat de furia naturii.

La jumătatea lunii trecute, o vijelie puternică însoțită de grindină lăsa în urma un adevărat dezastru, atât în Coronini, cât și în Sfânta Elena, cu țigle și geamuri sparte, acoperișuri luate de vânt, mașini avariate, fațade ale clădirilor distruse. Două săptămâni mai târziu, comuna a fost lovită de o altă furtună violentă, afectată de această dată fiind în special Sfânta Elena.

De două ori am suferit și urmează de săptămâna viitoare să vină comisia de la Prefectură pentru cea de-a doua evaluare legată doar de Sfânta Elena, pagubele acolo au fost mai mari ca prima dată.

Prima dată, au fost afectate toate clădirile, casă cu casă, și în Coronini și în Sfânta Elena. A doua oară în Coronini au fost afectate aproximativ 10 case, în schimb la Sfânta Elena au fost afectate cam trei sferturi din clădiri.

Toate clădirile au fost bombardate, ca după război, inclusiv căminul, școala, Primăria. S-au spart și panourile de apă caldă pe care le-am instalat pe clădiri”, a explicat primarul Ilie Boboescu, care așteaptă să se termine și a doua tură de evaluare a pagubelor pentru a vedea dacă primește vreun ajutor de la București pentru refacerea clădirilor publice.

Între timp, oamenii din comună s-au mobilizat și au început să își repare din case, fiecare în măsura posibilităților, beneficiind și de ajutor și donații primite în special din Cehia, de la consăteni care s-au instalat în străinătate, dar nu au uitat de unde au plecat.

Noi am fost neputincioși, ca și Primărie, pentru că e vorba de o comună întreagă aici. Dacă erau 2-3 case, am fi putut și noi să sărim în ajutor, dar așa e imposibil. O comună întreagă a suferit, nu a fost casă care să nu fi fost atinsă”, a mai adăugat primarul Boboescu.

Karina TINCUL

Știrile zilei