Chiar dacă iarna aceasta a debutat cu temperaturi de primăvară, nu va dura mult până când aceasta își va arăta adevărata față: ger, zăpadă, temperaturi nocturne mult sub zero grade.
Dacă locuitorii din apartamente se încălzesc la convectori, centrale individuale pe gaz sau cu calorifere electrice, mulți dintre cei care locuiesc la casă folosesc lemne, cărbuni sau gaz metan, în sobe clasice ori de teracotă, fiecare după posibilități. Acestea implică însă un coș de evacuare a fumului și a gazelor nearse.
„Coșurile de fum necurățate sunt principala cauză generatoare de incendii în această perioadă a anului“, a precizat pentru Reper24, Anca Balint – purtător de cuvânt al ISU Semenic Caraș-Severin. „Recomandăm tuturor curățarea acestora cu personal specializat măcar odată pe an, la începutul sezonului rece“, a mai precizat Anca Balint.
Am solicitat informații despre activitatea de coșerit în principalele localități ale județului. „La Caransebeș exista un angajat al Transal Urbis, dar a ieșit la pensie. Căutăm să angajăm pe cineva pentru această activitate, dar până acum nu am găsit pe nimeni“, a declarat city managerul municipiului, Florin Bogdea.
Nici la Oravița ori la Bocșa nu există un astfel de serviciu în cadrul primăriilor. „Știu că există o firmă în oraș; chiar eu am apelat la ea la sfârșitul anului trecut“, a precizat pentru Reper24, Mirel Patriciu Pascu, edilul orașului Bocșa.
La Anina există un astfel de serviciu în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență. „Există un băiat care are evidența tuturor locuințelor și merge din casă în casă, iar proprietarii se folosesc de serviciile lui dacă vor și dacă nu trebuie să semneze într-un tabel că refuză. Curățarea coșurilor este gratuită. Se achită în plus, de către proprietarii de case, o sumă de 10 lei la plata impozitului pe imobil“, am fost informați de către Primăria Anina.
Din păcate, nici în municipiul Reșița nu există o astfel de activitate organizată în cadrul Primăriei. Am solicitat informații de la directorul Termo Serv, Corvin Drăghici, firma care asigură încălzirea în unitățile de învățământ, precum și buna funcționare a centralelor de cartier care mai funcționează în Reșița:
„Nici noi nu avem un coșar pentru că o astfel de activitate implică un om calificat pentru așa ceva și din păcate nu mai există această meserie. Odată la 4 ani trebuie să efectuăm și noi o astfel de acțiune, conform normativelor și atunci apelăm la o firmă privată“, a declarat acesta.
Concluzia generală e că se descurcă fiecare cum poate. Coșarul, cel care se spune că aduce noroc dacă îl vezi pe stradă și mai ales dacă reușești să-l atingi, e pe cale de dispariție, iar asta aduce cu sine o creștere a pericolului de izbucnire a incendiilor în special în perioada rece când sobele duduie pentru a asigura confortul locatarilor.
Dan AGACHE