12.8 C
Reșița
vineri, 07 noiembrie 25

Creatorii și recitatorii de poezie în grai, așteptați la o nouă ediție a Festivalului Tata Oancea!

Orașul Bocșa va găzdui și anul acesta Festivalul de creație și interpretare a poeziei în grai bănățean „TATA OANCEA”, cel mai vechi, amplu și complex festival de acest gen din România. Evenimentul, ajuns la cea de-a 49-a ediție, va avea loc în perioada 13-15 noiembrie, anunță organizatorii: Primăria și Consiliul Local Bocșa, alături de Casa Orășenească de Cultură Bocșa.

„Fenomenul literaturii dialectale, în speță și cel al poeziei în grai bănățean, alături de cel al condeierilor plugari, este unul reprezentativ, dar în același timp și unic, pentru Banat, și pentru spațiul românesc, lucrul acesta este demonstrat de mulțimea festivalurilor de gen din județele Caraș-Severin, Timiș, chiar și Arad, dar și din Serbia, provincia autonomă Voivodina.

TATA OANCEA a fost «modelul» pentru viitorii poeți dialectali, dar și pentru condeierii plugari, fiind unul dintre cei mai reprezentativi oameni de cultură ai Banatului! Prin această manifestare organizatorii doresc să aducă un omagiu poetului şi omului de cultură PETRU  E. OANCE (1881-1973), cunoscut sub pseudonimul literar TATA OANCEA, unul dintre cei mai de seamă creatori de literatură dialectală bănățeană, dar și să promoveze graiul bănățean și talentele autentice ale acestui colț de țară”, transmit organizatorii.

Festivalul se va desfășura, ca de obicei pe două secțiuni: creație și interpretare, dar și pe grupe de vârstă (preșcolar, ciclul primar, ciclul gimnazial, ciclul liceal și adulți).

La secțiunea CREAŢIE pot participa creatori în grai, indiferent de vârstă, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor. Fiecare participant are dreptul să se înscrie cu un număr de maxim 5 lucrări. Lucrările (dactilografiate sau redactate la computer) vor fi transmise pe adresa: Casa Orășenească de Cultură Bocșa, str. 1 Decembrie 1918, nr.43, cod 325300, județul Caraș-Severin, cu mențiunea „Pentru Festival” în 3 exemplare, până în data de 10 noiembrie, inclusiv. De asemenea, se va atașa și o fișă de prezentare care trebuie să conțină: numele și prenumele, data și locul nașterii, adresa exactă, date de contact (număr de telefon, adresă de e-mail etc.), profesia, secțiunea și grupa de vârstă la care participă și acolo unde este cazul CENACLUL LITERAR din care fac parte.

La secțiunea INTERPRETARE pot participa recitatori de orice vârstă, îmbrăcați (condiție obligatorie pentru intrarea în concurs) în costum popular specific subzonei din care provin. Recitatorii vor prezenta în concurs o poezie cu durata maximă de 4 minute. Nu se acceptă în concurs poezii cu texte licențioase și nici recitarea unei poezii în grup.

Fiecare unitate de învățământ (exclusiv cele din orașul Bocșa) va înscrie în concurs maximum 6 copii, iar fiecare coordonator va avea maxim 2 copii înscriși. Școlile de pe raza orașului Bocșa vor putea înscrie câte 6 copii pentru fiecare ciclu, dar nu mai mult de 15 pentru o unitate de învățământ.

Juriul, format din specialiști în folclor, va aprecia evoluția participanților ținând cont de următoarele: mimică și gestică, text adecvat vârstei, cursivitate, dicție, costum popular (în caz de egalitate pentru departajare)”, mai transmit organizatorii.

Se vor acorda premii și mențiuni la fiecare secțiune în funcție de bugetul festivalului. De menționat că nu se percep taxe de participare.

Informații suplimentare se pot obține la Casa Orășenească de Cultură Boșca, str. 1 Decembrie 1918, nr.43, telefon 0355/566.613 sau la adresa de e-mail casadeculturabocsa@yahoo.com.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei