Crimă șocantă în comuna Sasca Montană! O tânără și-a înjunghiat fatal concubinul, după o scenă de gelozie a victimei

crima sasca

Oribila crimă s-a petrecut noaptea trecută în comuna Sasca Montană în jurul orei 2.00. O tânără de aproximativ 19 ani și-a înjunghiat partenerul de viață, în vârstă de 44 de ani.

Scene de groază în comuna cărășană Sasca Montană,  în noaptea de 9 spre 10 martie. Serviciul 112 a fost alertat de către un cetățean care a descoperit o persoană sângerândă pe marginea drumului. Din primele informații, victima este un bărbat de 44 de ani care se pare că a fost înjunghiat de concubina sa, o tânără de 19 ani.

Certurile dintre cei doi se pare că ar fi devenit tot mai frecvente, tânăra intenționând să se întoarcă la bărbatul din relația anterioară, relație din care a rezultat și un copil. Aseară, când tânăra i-a spus că dorește să plece, bărbatul a avut un moment de gelozie și ar fi agresat-o fizic pe tânăra sa concubină. Aceasta a pus mâna pe un cuțit din bucătărie și l-a înjunghiat în piept pe bărbatul de 44 de ani, părăsind domiciliul. Victima a reușit să iese din casă, dar s-a prăbușit la câțiva metri de locuință, unde a fost descoperit fără viață, într-o baltă de sânge, de către organele de anchetă.

Oamenii au reținut-o pe tânără și au dus-o la audieri la Reșița, cazul fiind preluat de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Procurorii și politiștii lucrează în comun pentru a afla toate datele crimei. Tânăra urmează  a fi prezentată în față unui judecător cu propunere de arestare pentru omor.

 

Diana RADU

 

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei