4.3 C
Reșița
marți, 21 ianuarie 25

Criza energetică naște idei; gospodarii le pun în practică

Criza energetică ce a lovit întreaga Europă și nu numai, a creat probleme mari atât consumatorilor, persoane fizice, cât mai ales administrațiilor locale ce s-au văzut dintr-o dată puși în fața unor facturi imense ce ar fi golit bugetul localităților.

Soluția pentru micșorarea acestor facturi era de a-și produce singuri energia electrică necesară consumului propriu pentru iluminat stradal, alimentarea pompelor de apă și a celor pentru stațiile de epurare, iluminatul sălilor de clasă în școli și a tuturor instituțiilor publice.

Ministerul Mediului a anunțat posibilitatea finanțării pentru construcția unor astfel de parcuri fotovoltaice care să permită localităților să-și producă singure energia necesară pentru comunitate. A profitat de această oportunitate și edilul localității Ramna, Magdalena Ciurea. Recent, aceasta a scris pe pagina sa de socializare, un mesaj adresat locuitorilor comunei:

„Dragii mei, am vești bune pentru comuna noastră! A fost depusă cu succes cererea de finanțare pentru noul proiect: CONSTRUIRE PARC FOTOVOLTAIC PENTRU ACOPERIREA CONSUMULUI PROPRIU DE ENERGIE ELECTRICÃ A COMUNEI RAMNA , JUDEȚUL CARAS-SEVERIN. Criteriul a fost primul venit primul servit până la epuizarea fondurilor alocate programului! Valoare totală proiect: 468.500,00 lei cu TVA, putere instalată a parcului: 56,4 kW“.

„În cadrul proiectului se va realiza un parc fotovoltaic locația fiind în localitatea RAMNA pe un teren extravilan în suprafață de 10.200 mp. În urma implementării proiectului, în ceea ce privește instituțiile publice și iluminatul public stradal estimăm că vom acoperi 100% din consumul de kw“, a mai transmis Magdalena Ciurea, primarul liberal al comunei.

 

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei