Organizația municipală a Partidului Social Democrat (PSD) Reșița se pregătește de o schimbare de viziune și conducere, cu ochii ațintiți către alegerile din 2028. Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin, a anunțat că, în următoarea ședință a conducerii județene, va propune numirea profesorului Ionuț Gârtoi în funcția de președinte interimar al organizației locale.
Mișcarea este motivată de dorința de a aduce o „nouă viziune politică” și de a contribui activ la dezvoltarea Reșiței, Hurduzeu exprimându-și încrederea în calitățile manageriale și politice ale lui Gârtoi.
„Vrem să propunem o nouă viziune politică pentru municipiul reședință de județ și să contribuim activ la dezvoltarea orașului. Ionuț Gârtoi a demonstrat că are aptitudini manageriale deosebite. Atât din perspectivă administrativă (la Casa Corpului Didactic), cât și politică, el fiind reprezentantul partidului pe partea organizatorică. Va veni cu siguranță cu o nouă energie și sunt optimist că va revitaliza PSD Reșița”, precizează Silviu Hurduzeu.
Schimbarea de la vârful organizației este văzută ca o mișcare strategică menită să ofere unei noi echipe șansa de a construi și de a pregăti partidul pentru scrutinul din 2028. Liderul social-democrat a menționat că organizația din Reșița are un potențial mai mare decât cel demonstrat la alegerile locale de anul trecut, invocând ca dovadă rezultatul scrutinului parlamentar, când PSD a reușit să câștige în Reșița.
„Am vrut să facem această mișcare pentru a oferi unei noi echipe de conducere șansa de a construi în perspectiva alegerilor din 2028. Organizația are potențial mai mare decât a reușit la localele de anul trecut. Acest lucru a fost dovedit la alegerile parlamentare, când PSD a câștigat în Reșița, țintă pe care o avem și peste trei ani,” a conchis Silviu Hurduzeu.
Karina TINCUL