„Cui donăm 7.000 de lei?” este provocarea pe care a lansat-o senatorul liberal Marcel Vela pe o rețea de socializare după ce obținut suma în instanța ca daune morale pentru jigniri.
Parlamentarul liberal susține că a acționat în instanță o persoană, căreia nu dorește să îi facă public numele, după ce aceasta l-ar fi denigrat de mai multe ori prin mesaje postate pe facebook.
„Este vorba despre un cetățean (nu contează măcar de unde), căruia nu o să-i dau nici numele, foarte spumos în exprimare și la cuvinte deingratoare, pe care nu le voi evoca aici din respect pentru dumneavoastră.
Personajul mă jignea non stop din spatele bărbăției unei tastaturi. Pentru că eu nu intru niciodată în polemici ieftine și circuri mediatice, am tăcut și am decis să-l acționez în instanță”, a afirmat senatorul Marcel Vela.
Aflat la prima experiență de acest fel, după cum a mărturisit, instanța s-a pronunțat în cazul senatorului, astfel:
„Obligă pârâtul să prezinte scuze publice pe contul unde mă denigra.
Obligă pârâtul la plata sumei de 7.000 de lei cu titlui de pretenții.
Obligă pârâtul la plata a 2140 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (atât cât voi restitui onorariul de reprezentare)”.
Deoarece spune nu a acționat în instanță pentru bani, ci pentru principiu, senatorul Vela cere ajutor și pietenilor săi virtuali: „CUI SAU UNDE DONĂM (PRIMII) 7.000 DE LEI?!”, în funcție de răspunsuri urmând să ia o decizie ulterioară.
Lorena POENARU




















„Cui donăm 7.000 de lei?” este provocarea pe care a lansat-o senatorul liberal Marcel Vela pe o rețea de socializare …
–
La Măureni nu ai putea dona (urmașilor victimei tale) suma, însă fără elicopter de la M.A.I.?