„O reușită de neuitat”, așa este descrisă ediția din acest an a Cupei Veteranilor, de către organizatori, Asociația Prietenii Munților.
Cupa Veteranilor, competiția anuală dedicată seniorilor schiului și ajunsă la cea de-a 52-a ediție, a avut loc pe Muntele Semenic chiar de Mărțișor. La concurs au participat 90 de concurenți: 67 la schi alpin, 5 la doage și 18 la schi fond. Veteranul competiției a fost Kolar Laios, ajuns la venerabila vârsta de 84 de ani, acesta participând la proba de schi alpin. Cu încurajări pentru concurenți a participat și veteranul Asociația Prietenii Munților, Helmuth Krubl, și el în vârstă tot de 84 de ani.
„Am fost deosebit de încântați să îi avem alături pe veteranii schiului din Straja și Muntele Mic, precum și din alte colțuri ale țării și, mai mult decât atât, chiar și concurenți din Austria, Germania și Franța, pe care i-a adus «acasă» dorul de schi în Semenic.
Între și după probele sportive desfășurate, cu bucuria revederii, concurenții și susținătorii au socializat la foișorul cabanei. Atmosfera a fost una de neuitat, plină de energie și voie bună!”, precizează organizatorii.
Premierea câștigătorilor și decernarea trofeului transmisibil Cupa Veteranilor au avut loc cu ocazia tradiționalului bal al veteranilor. Cupa a revenit în acest an lui Cristian Staroscik care, prin activitatea proprie și legăturile de familie, are o istorie fabuloasă legată de schiul în Munții Semenic, dar și de Cabana Prietenii Munților.
„O surpriză de proporții a venit din partea doamnelor profesoare Cristina Ardelean și Adriana Ponoran de la Școala Gimnaziala nr. 7 din Reșița, care au pregătit pentru bal un moment memorabil împreună cu copiii clasei a III-a, cursanți ai cercului de schi de la Prietenii Munților, ca semn de recunoștință pentru lecțiile de schi și dragoste de natură.
Evenimentul a fost un adevărat succes, aducând împreună pasionații de schi și susținătorii acestora”, au mai precizat organizatorii.
Câteva secvențe din timpul concursului, culese și montate de Mihai Butănescu:
Karina TINCUL