Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a adoptat cea mai amplă reformă a administrației publice din ultimele două decenii, marcând începutul unei restructurări profunde a aparatului de stat. Potrivit documentului aprobat în ședința de Guvern, aproximativ 13.000 de angajați din sectorul public își vor pierde locurile de muncă, iar numărul total de posturi din administrație va fi redus cu 30%.
Reforma prevede că nu mai mult de 20% dintre posturile ocupate vor fi desființate, în conformitate cu planul susținut de premierul Bolojan, care a promis încă de la începutul mandatului o „curățenie generală” în sistemul bugetar. Obiectivul declarat: reducerea cheltuielilor publice și creșterea performanței instituțiilor.
Executivul estimează că reforma va duce la o scădere cu 10% a cheltuielilor administrației publice, contribuind la echilibrarea bugetului de stat. În plus, Guvernul a introdus o măsură controversată: interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat. Pensionarii vor putea fi reangajați doar dacă acceptă să păstreze maximum 15% din pensia necontributivă, potrivit noilor reguli.
Una dintre cele mai spectaculoase modificări vizează reducerea numărului de parlamentari. Începând cu legislatura din 2028, România va avea 400 de aleși, față de 465 în prezent – o scădere de 10%. Guvernul susține că această măsură va eficientiza procesul legislativ și va crește responsabilitatea parlamentarilor, în timp ce opoziția denunță „un joc populist cu iz electoral”.
Pentru a spori transparența și integritatea în administrație, Executivul intenționează să introducă Body cam-uri pentru inspectorii ANAF și testarea cu poligraful. Implementarea acestor măsuri este însă blocată temporar, după ce Curtea Constituțională a respins articolul respectiv din legea reformei fiscale. Guvernul așteaptă motivarea oficială pentru a decide dacă își va asuma din nou răspunderea în Parlament sau dacă va promova o nouă lege în regim de urgență.
Pentru angajații care rămân în sistem, Guvernul anunță o mică „compensație”: valoarea tichetului de masă va crește de la 40 la 45 de lei. Varianta inițială prevedea o majorare până la 50 de lei, dar măsura a fost ajustată pentru a menține echilibrul bugetar.
Reforma administrației publice, anunțată de ani buni și amânată în repetate rânduri, prinde acum contur sub Guvernul Bolojan. Cu 13.000 de bugetari concediați, un Parlament redus numeric și restricții dure pentru cumulul pensiei cu salariul, Executivul își asumă riscul unei mișcări politice îndrăznețe, dar profund controversate.
Rămâne de văzut dacă aceste măsuri vor aduce eficiența promisă sau dacă România se va confrunta cu un nou val de tensiuni sociale, într-o perioadă în care reforma statului pare să zguduie din temelii întregul sistem administrativ.
Lorena POENARU



















Parca 300 era vorba. Păi bolovan nu ține seama de referendum? Cum s-a calculat totuși 400?
Concediază de de hârtie doar. Ca doar au umflat cu o lună înainte organigrama , ca acum să zică : vedeți!????? Noi am redus aparatul bugetar, bla bla bla, la fel ca și cu pensiile speciale. Nu ai cum să nu scazi pensiile dc tu le-ai dat. Nu și-au dat singuri magistrații pensii. Tot ei pt protecție politică au făcut-o.
”Pentru a spori transparența și integritatea în administrație, Executivul intenționează să introducă Body cam-uri pentru inspectorii ANAF și testarea cu poligraful.”
–
Asta la ”verificare documentară” asupra agenților economici care nu au oferit ”șpagă de supraviețuire”, precum Anastasiu 🙂
Li se va ”greși” prin (aparente) erori regretabile în ”baze de date”, discret și fără intenție, doar ”cu bocancul”, nimic nou de la vadu crișului.
În primul rând trebuie concediați militienii locali inutili și analfabeți conduși de un găligan plin de el Ciaki lingăul și restul inutililor di consiliu ,primării, primari, amante, pupincuriștii etc.