12.9 C
Reșița
luni, 09 martie 26

Cuvântul la ordinea zilei în Primăria Doclin: prudență

În contextul economic actual, cuvântul la ordinea zilei în Primăria Doclin este: prudență. Motive ar fi mai multe, dar în primul rând este vorba despre impozitele și taxele mărite, care determină locuitorii comunei să stea în expectativă.

Anul trecut l-am încheiat la limită, iar anul acesta l-am început mai greu. Taxele și impozitele s-au mărit anul acesta, iar oamenii sunt mai reticenți, încă așteaptă în speranța că acestea se vor micșora. Așa că gradul de încasare este mult, mult mai mic față de anii precedenți”, explică primarul comunei, Dănuț Oană, liniștea din Primărie, la o oră de vârf, Primărie în care nu era țipenie de om, în zi de vineri, la ora prânzului.

Totodată în lipsa bugetului de stat pe 2026, nici bugetele locale nu pot fi alcătuite, primăriile funcționând doar cu fracția permisă (de 1/12 din bugetul anului trecut), acoperindu-se doar cheltuielile strict necesare.

Comuna, care are în componență satele Doclin, Tirol și Biniș, are sub 1.500 de locuitori, majoritatea pensionari și persoane cu venituri foarte mici, ceea ce a determinat autoritatea locală la prudență.

Și deși numărul familiilor tinere și al copiilor este în scădere, în derulare se află construcția unei săli de sport, cu finanțare prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Lucrările au început cu 2 ani și jumătate în urmă, iar noi, ca Primărie, am pus la dispoziție doar terenul și l-am amenajat. De restul se ocupă compania de investiții. Acum se lucrează la acoperiș, dar nu știu când va fi gata, că depinde de alocările bugetare. Chiar dacă acum nu sunt prea mulți copii, dar nu se știe, poate în viitorul apropiat vor fi mai mulți. Noi tot sperăm că tinerii vor rămâne sau se vor întoarce. Așa că vor avea o sală de sport nou-nouță”, a explicat edilul din Doclin.

Din fonduri proprii însă, se construiește un Cămin Cultural în Biniș, pentru care s-a accesat un credit de 700.000 de euro, pe un termen de 20 de ani.

Am ridicat clădirea anul trecut de la zero, și în 4 luni am și acoperit-o. Anul acesta se va lucra la interioare. Este un spațiu generos, unde să se poată organiza tot felul de evenimente: nunți, botezuri, majorate, aniversări. Practic, acum nu se mai dorește un spațiu modern, modular, așa cum prevăd normele europene, și pentru care se dau finanțări, ci o sală de festivități. De aceea am optat pentru construirea lui din fonduri proprii”, – spune Dănuț Oană.

În ceea ce privește planurile de viitor, realizarea sistemului de canalizare în Tirol este prioritară. Proiectul a fost depus pentru finanțare prin Programul „Anghel Saligny”, și se așteaptă semnarea contractului, pentru a se face pașii următori. De altfel, Tirolul este singurul sat de pe raza comunei care nu are canalizare.

Am avut câteva încercări anii trecuți, dar am fost limitați de numărul de locuitori. Avem apă în toate cele trei localități, iar canalizare doar în Doclin și Biniș, pentru că doar atât s-a putut prin proiectul din 2007. Urmează deci Tirolul. Sistemul va avea o lungime de circa 9 km, de la un capăt al altuia al satului, iar proiectul este estimat la 1,6 milioane de euro (deocamdată)”, a lămurit primarul situația Tirolului, rămas fără canalizare.

Planuri ar mai fi, dar „nu ne înfigem la proiecte care au cofinanțări, pentru că nu știm cum ne vom descurca cu bugetul”, a concluzionat Dănuț Oană.

Daniela TUDOR

1 COMENTARIU

  1. Faceți săli de sport , unde nu sunt copii, iar pe locuitori lăsați-i să își facă nevoile în fundul curții și să care apă cu găleata. Bună conducere sunteți. Și eficiență ce să mai zic😆😆😆😆

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei