fbpx
14.6 C
Reșița
miercuri, 01 mai 24

Daniel Surdu, MLPA: „Vă încurajez să fiți activi și implicați“

Problemele și nevoile comunității din comuna Berliște au fost discutate de către edilul Nicolae Orăvicean la întâlnirea pe care a avut-o în capitală, cu secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Daniel Surdu.

„Am discutat despre provocările cu care se confruntă comuna Berliște și cum putem oferi sprijinul necesar pentru dezvoltarea acesteia și soluții în implementarea proiectelor aflate în derulare. Am ascultat cu atenție și am luat notă de fiecare problemă semnalată, deoarece cred cu tărie că dezvoltarea comunităților se realizează printr-o bună comunicare și o colaborare strânsă între autoritățile locale și Guvern“, a precizat secretarul de stat Daniel Surdu.

Acesta a confirmat faptul că răspunde mereu „prezent“ la problemele cu care se confruntă, atât edilul Nicolae Oravicean, cât și la ceilalți primari din județ, pentru a găsi soluții optime și eficiente la acestea:

„Vreau să vă încurajez pe voi, locuitorii județului Caraș-Severin, să fiți activi și implicați în dezvoltarea comunităților voastre. Vă îndemn să colaborați strâns cu autoritățile locale și chiar cu mine, reprezentantul dumneavoastră în MDLPA, pentru a identifica nevoile și a găsi soluții adecvate pentru dezvoltarea comunelor dumneavoastră. Prin colaborare și solidaritate, putem face diferența și putem construi un viitor mai bun pentru toți locuitorii județului Caraș-Severin“, a mai precizat secretarul de stat Daniel Surdu.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. ”Vă îndemn să colaborați strâns cu autoritățile locale …”

    Adică să ”colaborați” cu popa și ”strâns” cu milițianul din sat?
    Sau cu alte ”autorități locale”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei